Eveniment

Şofer oprit cu focuri de armă în Capitală

Şofer oprit cu focuri de armă în Capitală

Autor: Departamentul Social

03.03.2016, 10:35 204

Incidentul a avut loc, joi dimineaţa, pe bulevardul Basarabia, intersecţie cu Bd. 1 Decembrie 1918, unde şoferul unui autoturism marca Mercedes a refuzat să oprească la semnalul agenţilor rutieri, a transmis Poliţiei Capitalei pentru MEDIAFAX.

Poliţiştii au pornit în urmărirea şoferului şi au tras cinci focuri de armă, dintre care trei în plan vertical şi două înspre autoturism. Potrivit Poliţiei, conducătorul auto a fost prins şi nimeni nu a fost rănit în incident.

Surse apropiate anchetei au declarat pentru MEDIAFAX că şoferul implicat în incident este Mitrache Crăişor, un cunoscut interlop din clanul Belgienilo,r care a mai fost implicat într-un caz asemănător în anul 2006, atunci când a refuzat să oprească maşina la îndemnul poliţiştilor, deoarece autoturismul pe care îl conducea avea numerele expirate.

Bărbatul este audiat la sediul Brigăzii Rutiere din Capitală urmând să se stabilească dacă va fi reţinut pentru 24 de ore.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO