Datele privind execuţia bugetară nu erau încă disponibile marţi după amiază, însă după toate veştile banii sunt cu mult mai puţini decât cei preconizaţi şi întrebarea de la vârful guvernului este: ce facem?
Banii nu ies pentru că economia merge mai prost, oamenii îşi restrâng cheltuielile, iar companiile conectate la piaţa occidentală au comenzi mai mici, în industrie sau în servicii.
Toată lumea se întreabă dacă va mai veni o criză de amploarea celei din 2008-2009 şi dacă nu cumva guvernul prin măsurile pe care le va lua – fie tăieri de cheltuieli precum salarii, bunuri şi servicii sau investiţii, fie prin creşteri de taxe – nu va provoca o şi mai mare încetinire sau chiar scădere a economiei.
Oricare ar fi desfăşurarea evenimentelor în perioada următoare, sunt câteva deosebiri faţă de situaţia din 2008-2009 şi eventualele soluţii vor trebui să se bazeze pe aceste deosebiri.
De fapt sunt trei piloni pe care s-ar putea baza trecerea acestei perioade mai dificile: băncile, capitalul privat românesc şi programele de finanţare de la UE.
În primul rând, băncile traversează o situaţie, cel puţin până în acest moment, mult mai bună decât în urmă cu 15 ani. Raportul credite depozite per total
sistem bancar este sub 70%, companiile sunt net creditoare faţă de sistemul bancar, adică soldul depozitelor la bănci este mai mare decât soldul creditelor luate de companii de la bănci.
Populaţia are la bănci depozite duble faţă de creditele luate. Este adevărat că şocul creşterii IRCC, care s-a simţit abia de la 1 ianuarie 2023, s-a repercutat în modificarea comportamentului de consum şi de apelare la credite. Însă intrarea pe un nou palier al dobânzilor se va asimila în următoarele două trimestre şi este posibil ca volumul de credite să revină.
Spre deosebire de 2009, companiile cu capital privat românesc sunt mult mai puternice. Cu circa jumătate din economie ca pondere în totalul cifrei de afaceri totale şi un ROE – return on equity, adică rentabilitate a capitalului propriu de peste 25%, dublu faţă de firmele străine, capitalul românesc a extras în ultimii cinci ani dividende de circa 100 miliarde de euro din companiile deţinute.
Acest capital merge în principal deocamdată în principal în investiţii imobiliare, dar gradul de sofisticare al antreprenorilor români care s-au lansat spre exemplu în participări la fonduri de investiţii de venture capital sau private equity creşte constant.
Nu este întâmplător că cea mai mare companie cu capital privat românesc, din comerţul cu materiale de construcţii, are o mare „problemă“ în fiecare an: unde să investească profitul net de 200-300 milioane de euro.
Capitalul privat românesc, aflat la o nouă dimensiune, va putea acţiona ca un adevărat amortizor anticiclic în această încetinire a economiei care se profilează pentru 2023. Important este ca guvernul să găsească cele mai bune formule pentru a-l capacita, pentru a-l determina să pună banii în proiecte de investiţii viabile. În context, ar trebui găsite soluţii pentru ca toate cele 90 de proiecte depuse la Ministerul Economiei pentru investiţii în industria prelucrătoare în total de 1 miliard de euro să poată fi puse în practică.
În sfârşit, cele 100 miliarde de euro din fonduri europene ar trebui, teoretic, să determine accelerarea creşterii economice. România ar trebui să primească până în 2028 circa 100 miliarde de euro de la UE, prin PNRR, fonduri structurale, finanţări pentru agricultură şi din Fondul de Modernizare, adică finanţări pentru investiţii în producţia de energie verde.
Frustrarea este însă - aşa după cum a exprimat-o şi preşedintele Iohannis – că până să vină banii de la UE guvernul ajunge să discute de restructurări şi tăieri pentru că nu sunt destule venituri la buget. Şi tocmai responsabilul cu aducerea acestor bani, ministrul fondurilor UE Marcel Boloş, îşi dă cu părerea, cu mult peste competenţele sale de fapt, de unde ar trebui tăiat. Când ministrul fondurilor are ca misiune să aducă bani în economie care să se transforme în venituri la buget, el explică cum trebuie tăiate cheltuielile. Deşi sunt proiecte depuse şi linii de finanţare lansare, plăţile efective întârzie în 2023 pe toate programele de la UE: şi pe fonduri structurale şi pe PNRR şi pe Fondul de Modernizare.
Bănci, capital local, fonduri europene. Va şti cineva să folosească aceşti piloni sau vom ajunge la fel ca în 2009 -2010 la măsuri dure luate la limită, cu efecte care să fie resorbite în 4-5 ani?
