Eveniment

Sorin Rosca Stanescu si Sorin Pantis, urmariti penal

08.02.2006, 21:44 33

Sorin Rosca Stanescu, directorul editorial al ziarului Ziua, si Sorin Pantis, fostul ministru al comunicatiilor, au fost anuntati de procurori ca li s-a schimbat calitatea procesuala in dosarul privind operatiuni pe piata de capital cu actiuni emise de Rompetrol Rafinare, din martori in invinuiti.

Sorin Rosca Stanescu a anuntat ieri ca i-a fost schimbata calitatea procesuala, din martor in invinuit, in dosarul referitor la operatiuni pe piata de capital cu actiuni emise de Rompetrol Rafinare in anul 2004. El a organizat o conferinta de presa inainte de a fi audiat de procurori.

Directorul editorial al Ziua a apreciat ca este urmarit penal ca urmare a unei plangeri penale pe care au formulat-o aparatorii sai impotriva procurorilor care instrumenteaza cazul.

"Absolut toate societatile la care am fost actionar - unele nemaiavand activitate de sase ani - au fost controlate de procurorii care ancheteaza cazul Rompetrol. Chiar si conturile sotiei mele au fost verificate. Si pentru ce? Pentru ca Sorin Rosca Stanescu, in nume personal si la vedere, a jucat la bursa la un moment dat?", a declarat el.

Stanescu a apreciat ca "toata tevatura" creata in jurul tranzactiilor bursiere cu actiuni Rompetrol are o singura tinta: capul premierului Tariceanu.

La iesirea de la prima sa audiere ca invinuit in cazul Rompetrol, jurnalistul a spus ca o suita de gesturi si fapte demonstreaza ca "exista clar" un rol pe care il joaca presedintele Traian Basescu "in toata aceasta nebunie legata de Rompetrol".

El a mai spus ca procurorii de la Parchetul instantei supreme i-au prezentat, marti, invinuirile in acest dosar, fiind acuzat ca a primit informatii pe care, in mod normal, nu ar fi trebuit sa le primeasca privind cotarea la Bursa a actiunilor Rompetrol. El a aratat ca nu a primit informatii privilegiate despre bursa, ca s-a informat din presa si ca nici nu a discutat cu Patriciu pe acest subiect decat, probabil, ulterior. Stanescu a mai spus ca i-au fost ascultate telefoanele si ca asteapta sa vada in ce perioada s-a intamplat acest fapt. Totodata, a aratat ca a cerut procurorilor ieri lista conturilor care au fost verificate.



Fostul ministru al comunicatiilor, Sorin Pantis, a aflat ieri ca a fost pus sub invinuire in legatura cu modul in care a fost inceputa listarea la bursa a actiunilor Rompetrol Rafinare, in aprilie 2004, dupa ce a fost chemat la Parchetul instantei supreme pentru a i se comunica acest fapt.

Dupa intalnirea cu procurorii, Sorin Pantis a declarat presei ca nu i-au fost comunicate acuzatiile, deoarece nu s-a prezentat cu un avocat.

Pantis - in prezent director in cadrul grupului Grivco - a fost audiat de procurorii Parchetului instantei supreme in 18 ianuarie, in calitate de martor.

Dupa audiere, fostul ministru al comunicatiilor declara presei ca a explicat procurorilor care a fost motivatia economica a sfaturilor pe care i le-a oferit Cameliei Voiculescu cu privire la achizitia unui pachet de actiuni Rompetrol.

Totodata, Pantis a apreciat ca modul in care au fost listate actiunile Rompetrol a fost un succes pentru bursa, pentru proprietarul actiunilor, dar si pentru investitori.

Fostul ministru l-a caracterizat pe Dinu Patriciu - inculpat in acest dosar, alaturi de alte persoane - ca pe un "om deosebit", aratand insa ca, pe plan politic, au fost si divergente, mai ales in 1994, cand l-a inlocuit in functia de lider de grup parlamentar.

Sorin Pantis preciza ca, in perioada in care a fost efectuata tranzactia, avea functia de director general executiv la Grivco SA si ca, in prezent, este presedinte-director general al Companiei de Cercetari Aplicative si Investitii, parte a grupului Grivco.

In acest dosar au mai fost audiati presedintele HVB Bank Romania Dan Pascariu, directorul Directiei de Supraveghere din Banca Nationala a Romaniei, Nicolae Cinteza, precum si Camelia Voiculescu si premierul Calin Popescu Tariceanu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO