Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) areziliat în premieră un contract major de 224 mil. euro pentruîntârzierea lucrărilor de execuţie.
"Este momentul în care trebuie să se înţeleagă, odată pentrutotdeauna, că România nu este ţara nimănui. Nu este loc în careconstructorii au libertatea să nu îşi onoreze obligaţiile,bazându-se pe o clemenţă dusă până la infinit din parteaautorităţilor", a justificat ieri Boagiu gestul de a reziliacontractul cu puternica companie franceză.
Ministrul a anunţat că proiectarea şi construirea tronsonuluiCernavodă-Medgidia va fi scoasă din nou la licitaţie în luna mai,iar lucrările vor începe până la finele anului. Prin urmare, deşiAnca Boagiu a repetat de mai multe ori că această porţiune deautostradă va fi deschisă în vară, chiar dacă lucrările nu vor fiîntru totul finalizate, acest lucru nu mai este posibil.
Colas a câştigat licitaţia pentru acest tronson de autostradă întoamna lui 2008, durata de execuţie urmând să fie de 24 de luni.Termenul a fost depăşit, iar cele două părţi s-au acuzat reciproc,în ultimele săptămâni, de încălcarea termenilor contractuali.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels