Eveniment

Sunteţi pregătiţi pentru noile trenuri de metrou? Metrorex vine cu 16 noi garnituri, cumpărate de la spaniolii de la CAF pentru 97 mil. euro

Metrorex a semnat contractul pentru 16 noi trenuri de metrou, cumpărate de la spaniolii de la CAF pentru 97 mil. euro

Autor: Andreea Mioara Neferu

29.11.2011, 13:26 4411

Metrorex a semnat astăzi contractul de achiziţie a 16 noi trenuri de metrou şi 16 seturi de sisteme de protecţie şi conducere automată a trenului. Cele 16 trenuri, achiziţionate de la compania spaniolă Construcciones Y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF), vor costa 97 de milioane de euro fără TVA, acestea urmând să înlocuiască garniturile de tip IVA produse de Astra Vagoane Arad.

Metrorex vrea să mai cumpere în viitor 21 de trenuri noi de metrou, ce vor circula pe magistrala 5 de metrou, tronsonul Drumul Taberei-Eroilor.

Potrivit informaţiilor publicate de Mediafax, finanţarea acestui contract s-a făcut printr-un credit de la Banca Europeană de Investiţii.

"2011 este poate cel mai bun an al Metrorex de după 1990. A fost anul în care a fost semnat şi demarat deja primul contract de construcţie a unei noi magistrale de după Revoluţie, şi mă refer la Magistrala 5 Râul Doamnei-Eroilor. A fost de asemenea anul în care am reuşit să finalizăm două noi staţii pe Magistrala 4, Jiului şi Parc Bazilescu", a declarat ministrul transporturilor Anca Boagiu.

Pe de altă parte, sistemele automate de protecţie şi operare vor fi achiziţionate de la compania canadiană Bombardier Transportation pentru 4,9 milioane de euro.

Cu unLIKEla pagina de Facebook a Ziarului Financiar (www.facebook.com/ZiarulFinanciar) veţi fi conectaţi în timp real la cele mai importante ştiri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO