Eveniment

Synevo incepe primul sau proiect greenfield de 10 mil. euro

19.06.2008, 19:15 38

Synevo Romania, divizia locala de laboratoare medicale a grupului suedez Medicover, va incepe primul proiect greenfield al companiei, prin constructia unui laborator regional, situat la periferia Bucurestiului, care va fi finalizat anul viitor in urma unei investitii de zece milioane euro. "Va fi un proiect de tip greenfield, la marginea Bucurestiului. Laboratorul, care va fi cel mai modern din Europa de Est, va costa circa zece milioane euro", a declarat directorul general al Synevo Romania, Virgil Ivan. El a adaugat ca in cadrul laboratorului se vor efectua pe langa testele obisnuite, analize de toxicologie, alergologie si genetice. Laboratorul va deservi clientii din Romania, Ucraina si Polonia. Potrivit unor surse din industrie, grupul Medicover a cumparat un teren in zona Militari a Capitalei, unde va fi construit atat laboratorul, cat si spitalul privat Medicover. Pana la finele anului viitor, Synevo intentioneaza sa deschida cel putin doua laboratoare noi in centrele universitare din tara, luandu-se in calcul orasele Brasov, Sibiu si Targu Mures.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO