Eveniment

Telecom Italia la Olivetti

13.03.2003, 00:00 38

Telecom Italia si compania-mama Olivetti, care detine 55% din capitalul operatorului, au anuntat, ieri, ca vor fuziona, proiectul urmarind sa diminueze complexitatea sistemului de control asupra grupului de telecomunicatii, informeaza Reuters. Programul a fost prezentat de presedintele Telecom Italia, Marco Tronchetti Provera, care conduce si compania Pirelli. El a preluat conducerea operatorului de telecomunicatii in iulie 2001, dupa ce a coordonat tranzactia prin care o serie de investitori au achizitionat 29% din capitalul Olivetti. In baza acordului prezentat, Olivetti va oferi cate sapte actiuni pentru fiecare titlu Telecom Italia, raport care corespunde diferentelor de cotatii bursiere. Acest lucru a alimentat temerile actionarilor minoritari, care ar fi preferat ca tranzactia sa tina cont de valoarea neta a activelor celor doua companii. Proiectul prevede, de asemenea, ca Olivetti sa foloseasca o linie de credit de noua miliarde de euro pentru a rascumpara actiunile sale si pe cele ale operatorului de telecomunicatii. Datoriile societatii mixte s-ar ridica la aproape 40 de miliarde de euro, comparativ cu cele de 18 miliarde de euro pe care Telecom Italia le are in prezent. Initiatorii proiectului si-au exprimat speranta ca vor reusi sa reduca nivelul acestora la 34 de miliarde de euro, pana anul viitor, prin intermediul vanzarii de active. In cadrul aceluiasi program de restrangere a controlului asupra Telecom Italia, holdingul Pirelli & C va fuziona cu producatorul omonim de anvelope. Pirelli controleaza indirect Telecom Italia prin compania Olimpia, care detine 28% din capitalul Olivetti. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO