Eveniment

Turismul si constructiile au redus rata somajului in iulie

Turismul si constructiile au redus rata somajului in iulie
10.08.2007, 21:22 11

Rata somajului la nivel national a fost in luna iulie de 3,8 la suta, cu 1,2 procente mai mica fata de aceeasi perioada a anului 2006 si cu 0,2 procente comparativ cu luna anterioara, potrivit Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM). In luna iulie, numarul total de someri a fost de 343.163, cu 11.551 mai mic fata de cel din luna anterioara. Din totalul somerilor inregistrati, 110.251 au fost indemnizati si 232.912 neindemnizati. Atat numarul somerilor indemnizati, cat si al celor neindemnizati a scazut cu 4.804, respectiv cu 6.747 de persoane. Cu toate acestea, ponderea somerilor neindemnizati in numarul total al somerilor ramane in continuare ridicata (67,8%), potrivit sursei citate. Reprezentantii ANOFM precizeaza ca scaderea ratei somajului in luna iulie a acestui an fata de aceeasi perioada a anului trecut poate fi explicata prin relansarea activitatilor sezoniere in domeniul agriculturii si constructiilor, precum si al prestarilor de servicii. "In luna iulie, turismul estival a fost in plina desfasurare, ceea ce a dus la angajari importante in hoteluri si restaurante, comert sau servicii. Un alt factor il reprezinta numarul de someri indemnizati si neindemnizati care nu au mai solicitat reinnoirea cererii de loc de munca", precizeaza ANOFM. Potrivit aceleiasi surse, cel mai ridicat nivel al ratei somajului a fost in judetul Mehedinti (8,3%), urmat de judetele Teleorman si Vaslui (6,1%), Galati (5,8%) si Giurgiu (5,6%), la polul opus fiind judetul Timis, unde somajul a fost de 1,6%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO