Eveniment

Vosganian sustine ca aduce pe Bursa Nuclearelectrica anul viitor

Vosganian sustine ca aduce pe Bursa Nuclearelectrica anul viitor

Varujan Vosganian, ministrul economiei si finantelor: Nivelul de crestere al preturilor energiei din 2007 a fost de 0%, adica sub rata inflatiei. Pentru 2008, apreciez ca mixul preturilor energetice va fi sub rata inflatiei.

17.12.2007, 18:22 12

Anul viitor va apartine investitiilor si marilor privatizari din domeniul energetic, a declarat la sfarsitul saptamanii trecute Varujan Vosganian, ministrul finantelor si economiei.
Astfel, companiile de stat Transgaz Medias, Transelectrica si Hidroelectrica au programate investitii cumulate de 630 mil. euro pentru anul viitor. "Noi credem ca in anul 2008 vom atrage suficiente sume de bani pentru a intra in linie dreapta cu modernizarea complexurilor energetice", a precizat Vosganian.
El nu a mai sustinut ideea mari companii de stat din energie in care sa intre producatorii si distribuitorii de electricitate ramasi nevanduti. "Suntem inca in faza discutiilor in ceea ce priveste noua companie."
Vosganian afirma ca privatizarea va continua anul viitor, fara sa precizeze daca filialele Electrica ramase neprivatizate vor fi scoase la vanzare sau nu. Ministrul a precizat ca in 2008 sigur nu vor fi privatizate Compania Nationala a Huilei si Societatea Nationala a Lignitului Oltenia. Ministerul are in vedere trei modalitati de abordare: vanzarea de active, listarea la Bursa de Valori sau atragerea de investitori strategici prin negociere, dar si infiintarea de noi companii, mai ales in domeniul energiilor regenerabile.
Listarea Nuclearelectrica ar putea avea loc anul viitor, a spus si Teodor Chirica, directorul general al companiei.
Pe de alta parte, tariful gazelor naturale se va majora cu mai putin de 10%, la 1 ianuarie 2008, iar majorarea medie a tarifelor platite de populatie pentru gaze si electricitate va fi sub nivelul inflatiei, sustine ministrul. "Daca ar fi sa punem in balanta pretul gazelor, care a scazut cu circa 3% anul acesta, si cel al energiei, care a avansat cu aproximativ 3%, nivelul de crestere al preturilor energiei din 2007 a fost de 0%, adica sub rata inflatiei. Pentru 2008, apreciez ca mixul preturilor energetice va fi sub rata inflatiei", a afirmat Vosganian.
Ministrul a mentionat ca are in vedere majorarea investitiilor pe zona de exploatare si depozitare la Romgaz Medias. Potrivit lui Alexa Iakab, directorul general al Romgaz Medias, compania va investi circa un miliard de lei (284 mil. euro) in 2008.
Termoelectrica este una dintre companiile care vor infiinta noi entitati cu parteneri privati. Ioan Ungureanu, directorul general al companiei de stat, a afirmat ca Enel si E.ON au acceptat sa participe impreuna cu Termoelectrica la constructia unei centrale noi la Braila.

Transelectrica mai aduce 10% pe Bursa

Va supune aprobarii adunarii generale a actionarilor suplimentarea cu inca 10% a pachetului de actiuni listat la BVB
Transportatorul de electricitate va investi 140 de milioane de euro in 2008
Realizarea unei productii fizice de 10,1 milioane de MWh
Estimeaza profit de 21 mil. euro, cu mult inferior celui de anul trecut, cand profitabilitatea a fost sustinuta de conditiile pozitive ale pietei

Transgaz nu suplimenteaza pachetul listat la BVB

Nu va suplimenta pachetul de actiuni de 10% listat la Bursa de Valori Bucuresti
Vor fi alocati 120 de milioane de euro pentru investitii, comparativ cu valoarea de 53,5 milioane de euro din anul 2007
Un pachet de actiuni reprezentand 5% din capitalul companiei va fi acordat, prin Fondul Proprietatea, persoanelor deposedate de bunuri in timpul regimului comunist

Hidroelectrica, investitii de 5 mld. euro

Investitii de peste 370 de milioane de euro, nivel similar celui din acest an
Au fost vandute 48 din cele 150 de microhidrocentrale incluse in planul de privatizare
Plan investitional de 5 mld. euro pana in 2025 in mentenanta si dezvoltare
Profit de 80 mil. lei (22,7 mil. euro) dupa primele zece luni, iar pana la finele anului se estimeaza ca profitul va atinge 100 mil. lei (28,4 mil. euro)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO