Eveniment

Vulpescu:"Dezastru de management" la Hidroelectrica; insolvenţa vizează reorganizarea, nu falimentul

Autor: Ioan Dornescu

19.06.2012, 13:43 763

"Nu avem în vedere nimic asociat cu falimentul, vânzarea de active, diminuarea unor capacităţi de producţie sau alte speculaţii privind vânzarea şi naţionalizarea companiei", a declarat Vulpescu, într-o conferinţă de presă.

El a afirmat că la companie a existat "un dezastru de management", iar cererea către tribunal a fost fundamentată pe situaţia financiară a Hidroelectrica, subliniind că procedura insolvenţei nu este o "strategie" sau un "tertip".

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a introdus la finele săptămânii trecute o cerere de intrare în insolvenţă la Tribunalul Bucureşti, iar instanţa a stabilit primul termen de judecată pentru miercuri, 20 iunie.

Vulpescu justifică cererea de intrare în insolvenţă prin scăderea cifrei de afaceri şi creşterea datoriilor.