Eveniment

Zece persoane reţinute în dosarul Petrom Service, un alt acuzat nu poate pleca din ţară

Zece persoane reţinute în dosarul Petrom Service, un alt acuzat nu poate pleca din ţară

Autor: Mediafax

08.11.2011, 09:57 687

Procurorii Parchetului instanţei supreme au reţinut zece persoane în dosarul privind delapidarea Petrom Service şi au dispus măsura interdicţiei de a părăsi ţara faţă de un al unsprezecelea inculpat.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au reţinut în acest dosar pe Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan, fostul director general al Petrom Service Gheorghe Şupeală, fostul director financiar al Petrom Service Zizi Anagnostopol, omul de afaceri prahovean Mihai Sorin, Mihai Viorel Râmboacă, Răzvan Florin Râmboacă, Daniela Braşoveanu şi Ioan Bohâlţeanu, pentru 24 de ore, acuzaţiile fiind de delapidare, complicitate la delapidare şi spălare a banilor.

Procutrorii au mai dispus faţă de Rino Graziano Raicovich, cercetat în acelaşi dosar, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

Probele administrate în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, au relevat faptul că falimentarea controlată a Petrom Service a dus la prejudicierea societăţii cu suma de 83.163.165 de euro şi afectarea a 72.000 membri ai Asociaţiei Salariaţilor, care, în calitate de acţionari minoritari, nu au mai putut încasa dividendele, datorită activităţilor frauduloase de diminuare semnificativă a valorii acţiunilor.

Probatoriul administrat a arătat că falimentarea controlată a Petrom Service a produs, indirect, prejudicierea bugetului de stat cu suma de aproximativ 98 de milioane de euro.

Anchetatorii au stabilit că actele materiale prejudiciabile s-au realizat prin cumpărarea, cu banii Petrom Service a unor acţiuni supraevaluate de mai multe zeci de ori, aparţinând unor societăţi comerciale şi transferarea frauduloasă şi controlată a banilor obţinuţi pentru a ascunde identitatea beneficiarului real.

În acest mod, au fost transferate sume de bani din patrimoniul SC Petrom Service SA, prin operaţiuni succesive derulate prin mai multe companii offshore controlate, în conturile personale sau ale unor societăţi înregistrate în străinătate şi în România, în special SC Realitatea Media SA (14.200.000 de euro), SC Imobiliar Network 2002 SA (6.725.000 euro) şi SC GM Invest SA (1.300.000 euro).

Potrivit unor surse judiciare, Liviu Luca, Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan, Gheorghe Şupeală şi Zizi Anaganstopol vor fi duşi marţi la Tribunalul Bucureşti, unde un magistrat va decide dacă vor fi arestaţi preventiv sau vor fi cercetaţi în libertate în acest dosar.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au instituit sechestru asigurator asupra a aproximativ 81 imobile - aproximativ 46 de terenuri intravilane şi extravilane, cinci apartamente, clădiri cu destinaţie de hotel, restaurante, alte spaţii comerciale, un bloc de opt etaje, autoturisme, ambarcaţiuni, conturi bancare - pentru recuperarea prejudiciului.

În dosar au fost efectuate, sub aspect probator, inclusiv cereri de asistenţă judiciară internaţională (comisii rogatorii), al căror rezultat a fost comunicat în octombrie 2011, a precizat Parchetul instanţei supreme într-un comunicat de presă.

Rezultatele comisiilor rogatorii au arătat până în prezent că, în unele situaţii, revânzarea acţiunilor a avut loc după trei zile, iar preţul achitat de SC Petrom Service SA a fost de peste 50 de ori mai mare decât cel plătit.

"Având în vedere că valoarea la bursă a unei acţiuni reprezintă valoarea de piaţă a acesteia, iar informaţia este publică şi orice persoană interesată poate achiziţiona titlul de valoare la acest preţ, diferenţa dintre preţul plătit de SC Petrom Service SA şi valoarea de bursă a acţiunilor, în cuantum de 83.163.165 de euro, reprezintă prejudiciul produs societăţii şi, indirect, acţionarilor minoritari, precum şi bugetului consolidat al statului, în calitate de creditor al acesteia. Banii erau transferaţi prin operaţiuni de tip carusel, iar în cadrul acestora aceleaşi sume au fost reciclate de mai multe ori pentru a da aparenţa unor tranzacţii distincte. În alte situaţii, aceeaşi sumă a fost transferată de cinci ori prin conturile aceloraşi societăţi, în decurs de o lună, pentru a crea impresia că s-au efectuat 5 plăţi diferite", se mai arată în comunicatul Parchetului instanţei supreme.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO