Finanţe personale

Topul fondurilor mutuale cu cea mai mare constanţă în obţinerea de profit

Autor: Roxana Pricop

28.07.2015, 00:08 3423

 

Primul clasat într-un an nu garantează câştigul investitorilor din anii viitori, arată o analiză a ZF pe ultimii cinci ani.

Fondurile care copiază structura unui indice bursier de acţiuni s-au situat constant pe primele poziţii în clasamentul celor mai performante fonduri mutuale din ultimii cinci ani, potrivit unei analize realizate de ZF.

Un singur fond administrat activ a reuşit să fie în top cinci performeri în doi ani, însă în alţii doi se află la ex­trema opusă.

Regula de aur în industria fondurilor de investiţii spune că performanţele trecute nu garantează câştigurile vi­itoare. Însă înainte de a investi într-un fond mutual, un investitor ar trebui să urmărească dacă echipa de adminis­trare are experienţă şi ce istoric are în spate, mai spune o altă regulă. Mai ales acum când dobânzile la depozite au scăzut până la circa 2% pe an la lei, iar tentaţia de a opta pentru alternative de plasament este tot mai mare.

„Pentru a decide dacă ar trebui să investească într-un fond, un investitor trebuie să urmărească două aspecte esenţiale: echipa de management are experienţă, cunoştinţe, un istoric ce ar justifica rezultate viitoare bune, comi­sioanele de administrare nu sunt atât de mari încât să anuleze primul avantaj“, a spus Andrei Anghel, consultantul de investiţii.

Ziarul Financiar a analizat care au fost performerii fondurilor mutuale din fiecare an din ultimii cinci ani şi în ce măsură un fond care s-a clasat într-un an pe primele cinci poziţii a reuşit să repete performanţa şi în alţi ani, semnalizând astfel că performanţele managerului care a administrat respectivul fond au fost constante şi nu doar o întâmplare.

Fondul de indice Certinvest XT Index, ce copiază indicele celor mai li­chide 25 de companii de la bursa din Bucureşti, s-a situat în trei ani diferiţi pe primele cinci poziţii în clasamentul celor mai performante fonduri mutuale. Cumulat, în intervalul cuprins între 30 iunie 2010 şi 30 iunie 2015 fondul are un randament de 64%.

În acelaşi interval indicele pe care îl copiază a urcat cu 53%, diferenţa la câştig pentru fond provenind din dividendele încasate de la companiile ce fac parte din indice. Spre comparaţie, un depozit bancar a adus un câştig de 32% în acelaşi interval.

Singurul fond mutual administrat activ ce apare în mai mulţi ani în clasamentul celor mai performante cinci fonduri este Audas Piscator, gestionat de Atlas Asset Management. Cumulat, în perioada cuprinsă între 30 iunie 2010 şi 30 iunie 2015 fondul are un randament de 27% în euro.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro