• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Fiscalitate

Contzilla.ro: ANAF a început pregătirile pentru implementarea SAF-T şi pentru procedura de scădere a sumelor cu educaţia timpurie din impozite

Contzilla.ro: ANAF a început pregătirile pentru implementarea SAF-T şi pentru procedura de scădere a sumelor cu educaţia timpurie din impozite
23.04.2021, 10:43 404

ANAF a publicat în 22 aprilie 2021  documentaţia tehnică SAF-T, un set de fişiere de natură tehnică destinat în această etapă dezvoltatorilor de programe informatice. SAF-T (Standard Audit File for Tax)  este un standard  prin care se realizează un schimb automat de informaţii contabile între companii şi ANAF, cu scopul de a digitaliza activitatea de control şi astfel de a evita controalele care impun prezenţa inspectorilor la companii.

În prezent, în Romania, se pot depune electronic declaraţiile fiscale, se pot realiza şi controale electronice însă în mare măsură se apelează şi la verificarea fizică a documentelor.

Pe lângă digitalizare, prin implementarea acestui proiect se urmăreşte o reducere semnificativă a decalajului fiscal la TVA.  SAF-T a fost implementat deja în mai multe state din UE, precum Austria, Germania, Franţa, Portugalia, Polonia.

Scăderea sumelor cu educaţia timpurie

Pentru perioada noiembrie 2020– martie 2021 plătitorii de impozit pe profit, care au efectuat cheltuieli cu educaţia timpurie pot să scadă din impozitul pe profit datorat cheltuielile cu educaţia timpurie în limita a  1.500 lei/lună pentru fiecare copil. În cazul în care suma depăşeşte impozitul pe profit datorat, diferenţa va fi scăzută, în ordine, din impozitul pe salarii reţinut de contribuabil pentru angajaţi, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate.

În vederea acestei scăderi s-a propus printr-un proiect legislativ din 20 aprilie 2021 introducerea unei noi declaraţii, D711 -Declaraţie de regularizare pentru cheltuielile cu educaţia timpurie.

Declaraţia ar urma să fie depusă până în 25 aprilie 2021 cu anumite excepţii:

a) în cazul contribuabililor au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, declaraţia se depune la fiecare termen de declarare a impozitului pe profit, dar nu mai târziu de data de 25 august 2021 sau de  data de 25 a celei de-a şasea luni inclusiv de la închiderea anului fiscal modificat, după caz;

b) în cazul contribuabililor care aplică sistemul anual de declarare şi plată a impozitului pe profit, declaraţia se depune până la data de 25 martie 2022 inclusiv sau până la data de 25 iunie 2022 inclusiv, după caz.

Deşi termenul de depunere este 25 aprilie, se aşteaptă încă publicarea în MOF a proiectului şi apoi a  formatului electronic al declaraţiei în secţiunea Declaratii electronice de pe site-ul ANAF.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270