Grecia

Alexandrion a castigat piata de brandy

23.03.2007, 18:46 107

Grecilor le place sa manance, de aceea investitorii greci sunt prezenti in aproape toate segmentele industriei alimentare, insa pe piata bauturilor alcoolice, Alexandrion Group isi revendica peste 90% din piata de brandy.
Nondas Magoulas, directorul general al grupului, estima anul trecut ca in ultimii doi ani piata locala de brandy a inregistrat o crestere in volum de peste 200%.
In 2006, divizia de bauturi alcoolice a grupului Alexandrion a inregistrat o cifra de afaceri de 50 de milioane de euro, in crestere cu 47% fata de rezultatele obtinute in anul precedent, iar Stelios Bitzarakis, presedintele acestei divizii, a estimat pentru anul acesta obtinerea unei cifre de afaceri cu 20% mai mare fata de 2006. Potrivit acestei estimari, numai divizia de bauturi alcoolice a grupului ar putea ajunge la sfarsitul anului 2007 la o cifra de afaceri de
60 de milioane de euro.
Pe segmentul bauturilor alcoolice, Alexandrion detine doua centre de productie, unul la Radauti si unul la Ploiesti, cel din urma avand o capacitate de productie de 50 mil. litri pe an. In aceste centre, grupul produce brandy, vodca, gin, tequila, lichioruri si crema de whisky. Reprezentantii Alexandrion au declarat ca au in vedere extinderea gamei actuale de produse, dar nu au specificat ce branduri noi doresc sa adauge la portofoliul companiei.
La inceputul acestui an, Alexandrion Group a anuntat ca in urma unei evaluari realizate de un expert din cadrul Asociatiei Nationale a Evaluatorilor din Romania -ANEVAR, numele, emblema si marcile Alexandrion valoreaza peste 33 de milioane de euro.
Grupul a investit anul trecut cinci milioane de euro in cresterea capacitatii de productie a fabricii de la Ploiesti, in achizitionarea unei tehnologii moderne de imbuteliere, dar si in distributie si promovarea produselor. Anul acesta, grupul isi va continua dezvoltarea, investind 7 milioane de euro in constructia unei unitati de imbuteliere si mixare in cadrul fabricii pe care grupul o detine la Ploiesti. Noua unitate va avea o suprafata de productie de 7.000 de metri patrati si va deveni operationala la jumatatea anului 2008.
Alexandrion Group este o afacere dezvoltata de un grup de investitori greci, printre actionarii companiei numarandu-se Stelios Bitzarakis, presedintele diviziei de bauturi alcoolice, si Nawaf Salameh, presedintele grupului Alexandrion.
Compania este prezenta in Romania din 1994 si activeaza in mai multe domenii printre care cel imobiliar, agricol, logistic, de constructii si materiale de constructii. Alexandrion are afaceri si in industria auto prin intermediul companiei RoChin Motors, importator general al primului constructor auto cu capital privat din China, Great Wall.
Potrivit lui Nawaf Salameh, grupul are in Romania peste 10.000 de angajati, direct si indirect, in companiile ale caror afaceri depind de Alexandrion.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO