• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
IMM

FNGCIMM implementează patru noi programe de finanţare în 2022: Rural Invest - pentru finanţarea agricultorilor, IMM Prod - pentru industrializarea economiei, Garant Construct - pentru sectorul construcţiilor şi Innovation - pentru invenţii şi inovaţii

FNGCIMM implementează patru noi programe de finanţare în 2022: Rural Invest - pentru finanţarea agricultorilor, IMM Prod - pentru industrializarea economiei, Garant Construct - pentru sectorul construcţiilor şi Innovation - pentru invenţii şi inovaţii

În stânga: Florin Jianu, preşedintele Consiliului de Administraţie, FNGCIMM, în dreapta: Dumitru Nancu, director general al FNGCIMM

Autor: Ramona Cornea

27.01.2022, 16:34 3792

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) lansează patru noi programe de finanţare pentru antreprenori în anul 2022. Unul dintre programe finanţează fermierii şi agricultorii, unul vizează companiile din construcţie, un altul încurajează producţia locală, iar ultimul dintre ele vizează activităţile de inovare.

"Lansăm astăzi în dezbatere publică patru noi programe care susţin sectorul producţiei în România, sectorul construcţiilor, agricultura şi mediul rural, precum şi inovaţia în IMM-uri. Aceste patru noi programe aduc valoare adăugată în economie şi extind plaja beneficiarilor la alte forme de organizare - PFA, întreprinderi individuale, profesii liberale. Avem nevoie de cât mai multe forme de organizare să treacă într-o etapă superioară”, a declarat Florin Jianu, preşedintele Consiliului de Administraţie al FNGCIMM, în cadrul evenimentului de lansare a programelor.

Dumitru Nancu, directorul general al FGNCIMM, spune că noile programe au fost gândite pentru a fi complementare la programe precum IMM Invest, Agro Invest, IMM Factoring sau Prima Casă.

”În cadrul IMM Prod punem accentul pe industrializarea economiei româneşti, vor fi sprijinite investiţiile. Programul Rural Invest este şi el unul complementar. Am început Agro Invest în anul 2019, când România avea un deficit pe balanţa de plăţi comerciale pe agricultură de 998 mil. euro, iar noi sperăm ca până în 2026, prin programul Agro Invest şi complementar prin Rural Invest să ajungem pe plus. În programul Garant Construct mergem pe două paliere: susţinem proiectele de investiţii pentru IMM-uri, precum şi pe cele pentru UAT-uri care presupun care presupun finanţarea unor activităţi din sectorul construcţiilor. Acest program este complementar programului Prima Casă”, a spus Nancu în cadrul aceluiaşi eveniment.

Astfel, programul Rural Invest are drept scop refinanţarea creditelor fermierilor şi agricultorilor, achiziţia de terenuri agricole, retehnologizarea şi automatizarea şi securitatea energetică. Creditele oferite în cadrul acestui program sunt pentru investiţii şi au o valoare maximă de 2 mil. lei.

Programul va fi destinat următoarelor direcţii: refinanţarea creditelor fermierilor şi agriculturilor, achiziţia de terenuri agricole, retehnologizare şi automatizare, securitate energetică, certificate de depozit, piscicultură, acvacultură, industria alimentară.

Programul  Garant Construct este destinat susţinerii proiectelor de investiţii pentru IMM-urile din sectorul construcţiilor, precum şi proiectelor de investiţii de scara mica pentru Unităţi Administrativ Teritoriale.  Plafonul total al garanţiilor care pot fi emise în anul 2022 este de 2,5 mld. lei, dintre care 1,5 mld. lei pentru IMM-uri şi 1 mld. lei pentru UAT-uri.  Prin Garant Construct, companiile pot lua credite pentru investiţii cu o valoare totală de 5 mil. lei şi pentru capital de lucru cu o valoare maximă tot de 5 mil. lei.

Activităţile finanţate sunt construcţia, achiziţia şi amenajarea de hale, achiziţia de echipamente, softuri, consultanţă pentru transformarea digitală a IMM-urilor, achiziţia de echipamente pentru alinierea la obiectivele de mediu (taxonomy), precum şi capital de lucru pentru companiile din construcţii.

Programul IMM Prod  are ca obiectiv finanţarea investiţiilor de către IMM-uri, inclusiv startup-uri, din zona urbană pentru încurajarea producţiei autohtone, creşterea capacităţii de producţie, reconversia de la intermediere la producţie, digitalizarea activităţii, alinierea la obiectivele de mediu.

Activităţile finanţate sunt: achiziţia de echipamente şi utilaje, construcţia, achiziţia şi amenajarea de hale, achiziţia de echipamente, softuri, consultanţă. Pentru creditele de investiţii, valoarea maximă a finanţării va fi de 10 mil. lei, iar pentru creditele de capital de lucru valoarea maximă a finanţării va fi de 5 mil. lei.

Innovation este program prin care vor fi sprijinite proiecte ce valorifică invenţiile şi inovaţiile, vor fi susţinute activităţile de export, brevetele de inovare privind produse, strategii, mediu, digitalizare şi cofinanţarea investiţiilor strategice.

Acest program se adresează IMM-urilor din domeniul cercetării dezvoltării, preponderent celor care activează in industria exportatoare, nepoluantă, în vederea retehnologizării, pentru asigurarea lichidităţilor si finanţarea investiţiilor, precum şi în acordarea de garanţii guvernamentale de până la 80% din valoarea finanţărilor IMM-urilor cu activitate în domenii de comerţ si servicii cu cifra de afaceri mai mică de 1.000.000 euro, pentru software certificat de e-commerce şi de administrare a unei firme (de tip ERP). Pentru creditele de investiţii, valoarea maximă a finanţării este de 5 mil. lei, iar pentru creditele pentru capital de lucru valoarea maximă a finanţării este de 2 mil. lei.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107