Info

Vox Technology Park, un exemplu de sustenabilitate pentru piaţa imobiliară

Articol cu conţinut publicitar

Vox Technology Park, un exemplu de sustenabilitate pentru piaţa imobiliară

Autor: Publicitate

15.03.2021, 08:00 711

Primele certificări ale sustenabilităţii clădirilor din România au apărut, timid, acum 10 ani. În ultimii ani, a devenit o normalitate pentru toate sectoarele construcţiilor (birouri, rezidenţial, logistică şi retail), astfel a apărut şi concurenţa între dezvoltatori pentru obţinerea celor mai performante clădiri şi a certificatelor cu cele mai mari punctaje.

Obţinerea certificării validează calitate, performanţă şi diferenţiere inovatoare, atât pentru investitori, cât şi pentru utilizatori. Toate stadiile unei construcţii pot fi optimizate şi certificate. În etapa de proiectare se pot face cele mai eficiente îmbunătăţiri, dacă proiectul este atent urmărit, modelat, testat şi verificat, iar la finalul acestuia obţinerea unui certificat validează şi setează ţinte ambiţioase. Un certificat final, post-execuţie, confirmă că toate angajamentele din etapa de proiectare au fost implementate, iar certificările pentru clădiri existente permit testarea modului în care o clădire funcţionează şi este administrată. Prin recertificarea periodică, se folosesc  aceste instrumente de îmbunătăţire continuă a clădirii.

Pe piaţa clădirilor sustenabile, cele mai cunoscute sisteme de certificare sunt BREEAM şi LEED. Cele două standarde sunt similare, ambele implementând practici de dezvoltare sustenabilă. Dacă BREEAM este prima şi cea mai utilizată metodă de evaluare a impactului clădirilor asupra mediului, fiind administrată de organizaţia Building Research Establishment, din Marea Britanie, LEED este un sistem de certificare a construcţiilor sustenabile predominant în SUA.

În România există, până în prezent, 194 de proiecte certificate BREEAM, însă doar 7 clădiri au obţinut nivelul Outstanding, cel mai înalt nivel de certificare. Proiectul Vox Technology Park, din Timişoara, este unul dintre ele. Clădirea Vox Technology Park a obţinut certificarea BREEAM în toate stadiile de dezvoltare. În 10 august 2020 a obţinut primul certificat BREEAM In-Use V6 din lume, cu nivel Outstanding atât pentru modul de funcţionare a clădirii, cât şi pentru modul de administrare, cu un punctaj record de 95%, reconfirmând faptul că Vox Technology Park este un proiect de referinţă pentru clădirile verzi din România.

Alături de Vox Technology Park, alte 80 de proiecte verzi din România poartă semnătura ADP green building, coordonată de Adrian Pop, arhitect şi auditor BREEAM. Unul dintre acestea este Vox Vertical Village, un proiect rezidenţial care propune un mod inovator de locuire colectivă, cu terase foarte generoase şi vegetaţie matură pentru toate apartamentele imobilului. Cele două proiecte, fiind învecinate, oferă utilizatorilor şi locatarilor o largă varietate de dotări.

Anul acesta, pe 25 martie, va avea loc BREEAM Awards, eveniment anual ce marchează realizările semnificative în proiectarea, dezvoltarea şi managementul clădirilor sustenabile. Pentru a susţine proiectele Vox Technology Park şi Vox Vertical Village în competiţia BREEAM, accesaţi site-ul www.breeam.com şi înscrieţi-vă votul.

 
AFACERI DE LA ZERO