Media & Advertising

Elle Decoration inlocuieste Deco Style

30.06.2006, 15:32 27

Edipresse AS Romania lanseaza in toamna varianta autohtona a revistei Elle Decoration, una dintre cele mai prestigioase reviste de design interior, care va inlocui un alt titlu romanesc: Deco Style. Elle Decoration a fost lansata in 1987 in Franta si este editata sub licenta grupului Hachette Filipachi Medias. In Romania, revista vizeaza un public reprezentat de femei si barbati cu varste cuprinse intre 25 si 49 de ani, cu un stil de viata activ, modern si sofisticat, cu rezidenta urbana, studii superioare si venituri mari. In plus, spun reprezentantii Edipresse, revista atrage noua generatie de consumatori si designeri tineri, influenti si la moda. Varianta romaneasca a Elle Decoration, a 23-a editie a brandului, va aparea pe piata in luna septembrie, intr-un tiraj de 25.000 de exemplare, distribuite la nivel national. Rate-card-ul pentru o pagina de publicitate este de 2.500 de euro. Aparitia revistei va fi promovata printr-o campanie care se va desfasura timp de trei luni pe outdoor, radio, print si indoor. Lansarea Elle Decoration inseamna inchiderea celeilalte publicatii similare din portofoliul Edipresse AS Romania, Deco Style. Intreaga echipa editoriala condusa de redactorul-sef Ileana Raducanu va lucra pentru noul titlu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO