Media & Advertising

GMP Advertising si Starcom Romania, premiate la Cannes

22.06.2007, 19:03 12

Agentiile GMP Advertising si Starcom Romania au fost premiate in cadrul Cannes Lions pentru campaniile derulate pentru Carpalat si Avon. GMP Advertising a luat un Leu de bronz la Cannes, la categoria Press Lions, pentru lucrarea "Note" realizata pentru brandul Mandra Milk, client Carpalat, potrivit informatiilor publicate pe site-ul competitiei. GMP este una dintre cele mai importante agentii independente integrate din Romania. Agentia are in portofoliu clienti si branduri precum A&D Pharma (Sensiblu si Mediplus), Adevarul, Alcatel-Lucent, ApaNova, Gabriel Resources, Monte Banato, Mr. Bricolage, Raiffeisen Bank, Societatea de Educatie Contraceptiva si Sexuala, Unilever (Coccolino, Omo), Timisoreana. In ceea ce priveste Starcom Romania, aceasta a castigat un Silver Lion la categoria Media din cadrul Cannes Lions pentru campania "1 din 8 femei" - Avon Breast Crusade. Potrivit agentiei, premiul a fost obtinut la sectiunea "Cea mai buna campanie sociala". Aceeasi campanie a fost nominalizata si la sectiunea "Cel mai bun mix de media". Starcom Romania, agentie de comunicare parte a retelei internationale Starcom, este entitate a grupului Leo Burnett Romania. Starcom detine un portofoliu impresionant de clienti, printre care se numara: Procter & Gamble, Philip Morris, Avon Cosmetics, Kraft Foods Romania, Glaxo Smith Kline.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO