Media & Advertising

ProTV lansează un program special de Crăciun

20.12.2011, 14:03 337

În seara de Ajun, ultima ediţie din acest sezon al emisiunii Dăruieşti şi câştigi pregăteşte telespectatorii ProTv pentru regalul din zilele următoare. Imediat după Ştirile ProTv, de la 20:30, LaLa Band invită telespectatorii într-o lume paralelă, într-o atmosferă de sărbătoare. În seara de Ajun, serialul care a fost lider de audienţă în fiecare seară, încă de la lansare, îşi descarcă tolba cu surprize direct în casele telespectatorilor.

Aceştia vor avea parte de o întâlnire inedită cu Moş Crăciun, interpretat de Marin Moraru, şi vor fi invitaţi să intre intr-o lume în care-şi doreşte să trăiască Ioana Popa (Alina Eremia), o lume în care ea şi Andrei nu au fost schimbaţi la naştere. După ce în ultimul episod al primului sezon Andrei (Dorian Popa) a fost înjunghiat, iar soarta lui atârnă de un fir de aţă, tot ce-şi poate dori Ioana este ca Andrei să se facă bine. Moş Crăciun i-ar putea îndeplini această dorinţă, dar, de fapt, aventura de abia începe, iar suspansul se adânceşte. După ce Lala Band creează o atmosferă mirifică, telespectatorii urcă direct pe scena spectacolului grandios, alături de Ştefan Bănică, al cărui concert va fi difuzat de la 23:00.

Vocea României dă tonul sărbătorii luni, 26 decembrie, de la 20:30, când la ProTv se dă bătălia finală pentru cel mai râvnit titlu al momentului. Loredana, Smiley, Horia Brenciu şi Marius Moga, cei care au străbătut alături de concurenţii lor un traseu aprig până să ajungă în finală se prezintă cu cei patru concurenţi rămaşi în competiţie, patru voci unice, puternice şi care merită din plin distincţia Vocea României şi marele premiu de 100.000 de euro. În ultima ediţie a super show-ului de la ProTv, cei patru concurenţi vor cânta în duet cu antrenorii lor, dar pregătesc şi alte momente surpriză care să-i convingă pe telespectatori că merită marele premiu.

Chiar de Crăciun, pe 25 decembrie, Moş Crăciun lasă sub bradul de la ProTv, special atât pentru cei mici, cât şi pentru cei care nu şi-au pierdut candoarea, Madagascar 2 şi Busola de aur. Începând cu cea mai happy oră din zi, 17:45, Cătălin Măruţă face... şi primeşte cadouri de Crăciun. Coincidenţă sau nu, Măruţă şi Moş Crăciun au anul acesta foarte multe în comun: ştiu tot ce mişcă-n târg, cine se poartă bine şi cine nu, sunt gata să intre pe fereastră sau pe horn, dacă nu pot pe uşă şi au simţul umorului foarte dezvoltat. Mai mult decât atât, amândoi sunt experţi în cadouri care mai de care mai originale, care vor fi etalate la ProTv chiar în ziua de Crăciun, într-o ediţie specială Happy Hour.

Anul acesta, Moş Măruţă îşi ia desaga la spinare şi porneşte la drum pentru a face surprize vedetelor, din Bucureşti până în Norvegia. Moş Măruţă îşi va lua zborul până în Norvegia pentru a o surprinde şi cadorisi pe cea mai simpatică asitentă din showbiz, doamna Bamboi. Şirul faptelor bune îl va purta pe cel mai happy Moş în multe alte locuri, pe care telespectatorii ProTv le vor descoperi în ziua de Crăciun. La final, aşa cum îi şade bine Moşului, se va întoarce la casa lui pentru odihnă. Numai că Moş Măruţă are o echipă pusă pe şotii: gaşca Happy Hour, în frunte cu Ionela Prodan, îl iau pe sus în zori de zi pentru că a primit şi el un cadou: i-a fost vopsit gardul casei în tricolor.

De la 20:30, Sylvester Stallone, Jason Statham, Jet Li, Dolph Lundgren, Randy Couture, Steve Austin, Terry Crews, Mickey Rourke şi Bruce Willis, Eroi de sacrificiu (The Expendables, 2010), arată cum este să te simţi atât de puternic. Este primul film în care Sylvester Stallone, Arnold Schwarzenegger şi Bruce Willis apar împreună şi, totodată, o producţie care l-a supus la grele cazne pe Stallone: pe lângă faptul că a fost şi regizor şi actor, starul s-a rănit de nu mai puţin de 14 ori în timpul filmărilor. Unele accidentări au fost chiar foarte grave, cum ar fi faptul că şi-a rupt dinţii şi şi-a fracturat gâtul, a făcut bronşită şi zona zoster.

Strania poveste a lui Benjamin Button, (The Curious Case of Benjamin Button, 2008), un film câştigător a trei premii Oscar din cele 13 nominalizări pe care le-a primit, îşi croieşte drum către inima telespectatorilor care se întreabă cum e să ai un destin atât de special. Brad Pitt şi Cate Blanchett dau viaţă unei poveşti incredibile, în care un om se naşte bătrân şi moare bebeluş. "Este o poveste despre doi oameni care îşi duc dorul şi despre faptul că, până la urmă, cu toţii avem în viaţă un traseu individual. Dacă te afli în locul potrivit, la momentul potrivit, poţi întâlni pe cineva cu care să ai o legătură puternică, în timp ce, dacă nu te sincronizezi, poţi să sfârşeşti izolat", a mărturisit Cate Blanchett.

La o lună de la debutul filmărilor, mama Angelinei Jolie şi-a pierdut viaţa. În scurt timp au murit şi mama scenaristului Eric Roth şi tatăl regizorului David Fincher. Toate aceste evenimente şi tema controversată a filmului l-au făcut pe Brad Pitt să conştientizeze puternic propria efemeritate. "Am realizat că timpul nostru este limitat. Nu ştiu dacă mai am de trăit o zi, zece, sau 40 de ani. Sunt la mijlocul vieţii sau spre sfârşitul ei? Nu am de unde să ştiu, aşa că vreau să fiu sigur că nu vor irosi momentele care mi-au rămas cu meschinării, răutăţi sau lenevind şi că voi avea grijă să mă aflu printre oamenii care sunt cei mai importanţi pentru mine", a declarat Brad Pitt, impresionat de revelaţiile avute în timpul filmărilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO