Media & Advertising

Zmeura publicitara

18.03.2005, 00:00 33

N-ar strica deloc ceva premii gen "Zmeura de aur" si pentru publicitatea romaneasca.
Anul trecut a fost un an bun din anumite puncte de vedere (Coniac Unirea, Teletech, Zapp) si foarte prost din alte perspective...
Ca sa nu mai amintim de scandalul perpetuu al publicitatii guvernamentale care, pe langa faptul ca era generatoare de presiune asupra jurnalistilor, mai si producea cele mai nebunesti forme de anunt publicitar (gen "cutare ministru a vizitat fructuos Turcia"...).
Asa ca vom trece in revista posibile "zmeurici" care ne-au chinuit anul trecut si anul acesta.
"Lupul" de la Stalinskaya (agentie: Brands&Bears) a agasat luni de zile: o glumita intre prieteni aflati la o sedinta de votca in varful muntelui; lupul era, bineinteles, un caine-lup. Poate merge pentru cine gusta unul sec. In orice caz mult mai simpatic era lupul naparlit si innebunit care consuma iarba in loc de pasta de dinti.
Sa nu uitam vinurile. Si niste "Zmeura de aur" pentru coloana sonora.
Dupa revelatiile "Murfatlar" (mai ales in zona printurilor) a venit "Zaraza" (agentie: NextCap), o reclama care pacatuieste printr-o prezenta obstinata la televizor: o muzica buna si veche devine ucigatoare atunci cand e repetata la nesfarsit.
Lipsita de imaginatie a fost si alegerea melodiei in reclama la vinul spumant "Bucium" (agentie: Tempo).
La capitolul "sa lasam o femeie dezbracata sa ne vanda produsul" s-a consumat o lupta teribila. Lupta care demonstreaza necesitatea unui premiu "Zmeura dezbracata".
Agentiile par sa stea in genunchi in fata unor clienti autoritari si cu probleme de libido... Mai intai ar fi reclama la "Depozitul de calculatoare" (agentie: Saatchi&Saatchi) in care o femeie dezbracata se indreapta catre un tip cam timorat. Concluzia: "Scule noi la preturi adecvate". Fara comentarii.
Un slogan cu bataie sexuala mult prea directa a propus si "Skol" cu "E limpede ca-i buna". Sa nu mai vorbim de Timisoreana in spotul "Barul" (agentie: Lowe) cu sloganul "E si mai buna" (pentru cei care printr-o minune, au pierdut spotul: berea era mai buna decat o madama care isi aseza tacticos costumul de baie pe marginea piscinei).
Premiul pentru "alegere neinspirata" merge fara discutii la Pepsi: afacerea cu Adrian Mutu s-a incheiat mult mai repede decat ar fi fost indicat. In plus, spotul pentru Romania suferea la capitolul imagine: Mutu jongla alaturi de Beckham si totusi se vedea de la o posta ca face parte dintr-un alt film. Si pentru ca ghinionul sa fie complet, competitorul Coca-Cola propusese o reclama foarte buna cu Cristi Chivu (cea cu fisa nenorocoasa care nu nimereste automatul de bauturi racoritoare). Desi accidentat, Chivu a batut de la distanta un Mutu suspendat pentru consum de droguri...
Zmeura pentru animatie merge la agentia Lowe pentru spotul la Raiffeisen cu cei trei purcelusi. Nu credeam sa vad vreodata respectiva fabula pusa in scena pentru credite la case. Spotul se incheie frumos cu mai multe camioane animate care se strang in jurul purcelusului inteligent, client al Raiffeisen.
Zmeura zmeurelor ar trebui sa ajunga, pe deplin meritat, la DERO. Cine poate uita babuta care scoate sunete insuportabile si in casa veche, si in casa cea noua castigata de un tanar cuplu. Un candidat important ar fi si "Lady Speed Stick" cu acea eroina care isi verfica gradul de iritare al subbratului prin atingeri cu cutitul... Si cate altele voi fi uitat!
Acest text a fost doar o tatonare, doar un inceput... Invitam optimistii din publicitate sa mai treaca in revista o data toate spoturile proaste pe care ni le-au furnizat de-a lungul unui an. Vom vedea atunci ca o astfel de ceremonie pentru cele mai nereusite reclame din Romania este mai mult decat necesara.



* Costi Rogozanu este redactor-sef al revistei ApropoTV, comentator in domeniile cultura, mass-media.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO