Mediafax.biz Exclusiv

Afacerile Sortilemn Gherla au ajuns la 22 mil. €, plus 45%

Autor: Laurentiu Cotu

21.10.2011, 11:14 150

În intervalul ianuarie-septembrie 2010, compania a realizat o cifră de afaceri de circa 63,9 mil. lei (15,2 mil. euro).

Compania şi-a bugetat pentru acest an o cifră de afaceri de 28 mil. euro, în creştere cu circa 25% faţă de nivelul obţinut în 2010, avansul bazându-se atât pe revenirea comenzilor din par tea clienţilor tradiţionali, cât şi pe adăugarea unor noi clienţi.

"Am crescut în primele 9 luni din acest an datorită clienţilor pe care i-am câştigat, dar şi dezvoltării unor noi produse pentru clienţii tradiţionali. De la începutul anului piaţa a urmat un trend ascendent", a declarat pentru ZF Transilvania Michael Brandhuber, manager general al Sortilemn.

Potrivit repre zentanţilor companiei, pe piaţa externă s-a observat o creştere a interesului clienţilor pentru produsele realizate în Europa de Est, Sortilemn înregistrând un plus al volumului de comenzi încă din primul trimestru.

Pe de altă parte, pe piaţa internă la începutul a anului s-a produs o creştere timidă a comenzilor. Circa 99% din vânzările companiei se realizează pe piaţa externă, principalii clienţi ai Sortilemn fiind concernul suedez IKEA, Stokke (Norvegia), Holsag (Canada), Elano (Norvegia), ForaForm (Norvegia).

Anul trecut, Sortilemn a livrat atât direct, cât şi indirect către alţi furnizori ai IKEA produse în valoare de 10,5 mil. euro, conform unor declaraţii anterioare ale companiei. Produsele cu design IKEA fabricate de Sortilemn sunt comercializate atât pe pieţele din Europa (Suedia, Germania, Franţa sau Marea Britanie), în Arabia Saudită, Japonia, SUA şi Canada, cât şi în magazinul IKEA din Bucureşti. Sortilemn produce fotolii, taburete, scaune şi mese de bucătărie, mese de cafea, elemente mulate pentru scaune de bucătărie şi scaune pentru spaţii publice.

Compania are în derulare în prezent o investiţie de circa 6 mil. euro, în vederea construirii unei centrale de cogenerare pe biomasă. Electrocentrala va funcţiona pe bază de deşeuri lemnoase, iar investiţia este susţinută din fonduri europene, fonduri de eficienţă energetică, credit comercial şi din surse proprii ale companiei.

Compania a recrutat în acest an 80 de oameni, ajungând în prezent la un număr total de 940 de angajaţi.

Sortilemn a fost înfiinţată în anul 1961 cu principal domeniu de activitate producerea de placaje, furnire, PAL şi scaune. Compania a fost privatizată în luna noiembrie 1999, în prezent acţionarul majoritar fiind omul de afaceri Michael Brandhuber cu o participaţie de 65%, restul de 35% din acţiuni aparţinând lui Ghişa Ludovic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO