Mediafax.biz Exclusiv

Astra Vagoane vinde un teren de 4,4 ha pe „strada mallurilor“ din Arad

Autor: Cristi Moga

02.11.2011, 18:30 320

Terenul a fost scos la vânzare prin intermediul Casei de Insolvenţă Transilvania, administratorul judiciar al Astra Vagoane. Lotul se află în patrimoniul firmelor Astra Vagoane şi Apromat, a doua firmă fiind controlată tot de Astra Vagoane.

Casa de Insolvenţă Transilvania aşteaptă până joia viitoare scrisori de intenţie de la investitorii interesaţi, în care să fie menţionat şi preţul oferit.

"Astăzi, pe teren sunt edificate construcţii industriale în care mai funcţionează câteva secţii ale fabricii, secţii ce vor fi mutate.Conform unor studii de specialitate, cea mai bună utilizare a terenului este nonindustrială. Primul anunţ referitor la vânzare a apărut ieri, manifestându-şi deja interesul o serie de potenţiali cumpărători", au precizat reprezentanţii Casei de Insolvenţă Transilvania, care nu au precizat la ce nivel a fost evaluat terenul.

Platforma Astra din Arad se află în imediata vecinătate a gării şi a mallului Atrium Center, deschis în primăvara anului trecut, centru comercial lângă care deţine un teren de mari dimensiuni şi compania AFI Europe, proprietarul mallului AFI Palace Cotroceni din Bucureşti.

AFI Europe intenţiona de asemenea să dezvolte un centru comercial pe acel teren, dar planurile au fost îngheţate, în condiţiile în care Aradul a devenit unul dintre oraşele cu cea mai mare suprafaţă de spaţii comerciale pe cap de locuitor din ţară.

La circa trei kilometri distanţă de Atrium Center, în acest an a fost deschis şi mallul Galleria, iar la ieşirea spre Nădlac funcţionează de mai mulţi ani şi proiectul Armonia Center, aflat în portofoliul austriecilor de la Immofinanz.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO