Mediafax.biz Exclusiv

Cataramă dă drumul la angajări în fabricile de mobilă care au ajuns la capacitate maximă

Cataramă dă drumul la angajări în fabricile de mobilă care au ajuns la capacitate maximă

Autor: Ioana David

20.07.2011, 00:04 433

"Pentru primadată din 2008 suntem în situaţia de a lucra la capacitatea maximăde producţie", a spus Viorel Cataramă pentru ZF.

Elvila are activităţi atât în retail prinintermediul unei reţele de peste 50 de magazine, dar şi înproducţie, prin intermediul fabricilor Elmoberom Beiuş, RelaxaMizil şi Carpatina Băbeni.Businessul total al Elvila a trecut în 2010 pragulde 100 mil. euro, cu 5% mai mult comparativ cu nivelul din 2009,exportul fiind de asemenea motorul de creştere.

Fabricile Elvila exportă în principal pepiaţa Uniunii Europene, principala destinaţie fiind Germania, acolounde compania are 15 clienţi potrivit unor informaţii anterioareale lui Cataramă.

Elvila nu este prima companie din industriamobilei care anunţă afaceri în creştere pe baza exporturilor.Recent, Sortilemn Gherla, unul dintre cei mai importanţi furnizorilocali ai grupului suedez IKEA, a anunţat un plus de 40% albusinessului în primul semestru al acestui an pe fondul creşteriicomenzilor din partea clienţilor externi.

A dat drumul larecrutări

Exportul, care anul acesta generează 40% dincifra de afaceri a Elvila, a crescut cu 8,5% în primul semestru,ceea ce îl determină pe Cataramă să angajeze 100 de oameni înpoducţie.

În criză, pe fondul scăderii pieţelorexterne, Cataramă renunţase la 500 de salariaţi, acesta fiindprimul val de angajări pe care le face şi primul semnal pozitiv înindustrie.

"70 de oameni vor fi la Beiuş şi 30 laRâmnicu Vâlcea", a spus Cataramă.

Potrivit datelor Asociaţiei Producătorilorde Mobilă din România (APMR), în industria de profil anul trecutlucrau 48.500 de oameni, cu 9% mai puţin comparativ cu 2009. Acestanu a fost primul an în care s-au făcut concedieri, în condiţiile încare în 2008 totalul salariaţilor era de 67.700 deoameni.

Pe lângă activitatea intensă din zona deproducţie, Cataramă are planuri să se extindă şi în retail, maimulte magazine fiind în proiect, printre locaţii numărându-se celede la Focşani, Sibiu, Craiova. Odată cu aceste deschideri, Cataramăangajează şi în retail 100 de oameni, astfel că efectivul total alcompaniei ajunge la aproximativ 2.000 de oameni.

Compania a închis anterior magazine mici,iar unităţile deschise sunt de mai mari dimensiuni, investiţiilefiind de aproximativ jumătate de milion de euro, potrivit unorinformaţii anterioare ale companiei.

Veştile bune vin doar de laexport

Potrivit datelor APMR, anul trecut exportulde mobilă (şi părţi ale acesteia) s-a ridicat la aproape 1,2miliarde de euro, cu 13,6% mai mult comparativ cu anul 2009,aceasta fiind singura veste bună care a venit din industria deprofil, atât producţia, cât şi piaţa internă reducându-se anultrecut.

Rezultatele Elvila şi cele ale Sortilemnsunt primele veşti bune care vin din industria mobilei după operioadă de mai mulţi ani în care în industrie se vorbea doardespre scăderi şi reduceri de personal. Optimism vine şi de laSilvarom, companie care a crescut la rândul ei de la începutulanului, însă pe fondul câştigării unor licitaţii pentru dotareaşcolilor cu mobilier.

Pe piaţa de mobilă, cei mai mari jucătorisunt Mobexpert, Elvila, IKEA, Italsofa, kika, Sortilemn şialţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO