Mediafax.biz Exclusiv

Cinci antreprenori au făcut un centru de oncologie cu 24 mil. €

Autor: Cristina Rosca

23.02.2012, 19:14 648

Centrul este construit în spaţiul ocupat anterior de spitalul de stat Sprenghi, demolat acum mai mulţi ani.

Construirea noului spital privat a început în noiembrie 2010 şi, potrivit oficialilor companiei, va fi finalizată la finalul lunii martie a acestui an.

Centrul de Diagnostic şi Tratament Oncologic este structurat pe cinci niveluri (subsol, parter şi trei etaje), cu o suprafaţă totală de 8.000 de metri pătraţi. Acest centru are 37 de saloane şi 94 de paturi - 10 paturi pentru pacienţii care sunt internaţi pe o perioadă mai mică de 24 de ore şi 84 de paturi pentru pacienţii internaţi pe o perioadă mai lungă de o zi. "Centrul Regional de Diagnostic şi Tratament Oncologic acoperă necesităţile de diagnosticare şi tratament pentru o populaţie de un milion de locuitori", spun reprezentanţii centrului.

Clădirea va avea de asemenea o sală de conferinţă, o bibliotecă şi două cafeterii - una pentru personal şi una pentru public.

Spitalul va avea o echipă formată din 75-100 de persoane. Pentru moment reprezentanţii companiei nu au precizat câţi dintre aceştia vor fi medici, însă spun că personalul medical a fost specializat în Germania, Turcia şi Italia.

Spitalul din Braşov este deţinut de Duţu Gheorghe, Sorin Grigorescu, Raluca Butuza, Răzvan Tudose şi Radu Pintea. Acesta din urmă este fizician şi are experienţă în vânzarea de echipamente de medicină nucleară. Ceilalţi patru acţionari sunt oameni de afaceri. Gheorghe Duţu a construit centrul comercial Magnolia Center din Braşov şi l-a vândut companiei Miller Development, parte a grupului englez Miller Group.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO