Mediafax.biz Exclusiv

Cora anunţă cel mai ambiţios plan de expansiune: 20-25 de magazine până în 2015

Cora anunţă cel mai ambiţios plan de expansiune: 20-25 de magazine până în 2015

Autor: Cristina Rosca

06.10.2011, 18:41 807

Retailerul francez Cora, care deţine cele mai profitabile magazine din România, are în plan să deschidă 20-25 de magazine în urmă­torii trei-patru ani, urmând a-i prinde astfel din urmă pe cei mai mari jucători de pe segmentul hipermarketurilor din punctul de vedere al numărului de magazine, Carrefour şi Real.

"Vom continua expansiunea începută déjà. Anul viitor vom deschide trei unităţi, la Slobozia, Bucureşti şi Bacău, iar în următorii ani celelalte", a spus Philippe Lejeune, cel care conduce operaţiunile Cora în România de mai bine de un deceniu.

În 2012 Cora va deschide unitatea din Slobozia în primul semestru, iar celelalte două spre finalul anului. "Magazinul din Slobozia va avea o suprafaţă mai mică (circa 5.000 de metri pătraţi - n.red.) după modelul celor din Arad şi Constanţa, iar celelalte două vor fi mai mari."

Lejeune mai spune că pe viitor merge în toate oraşele unde există oportunităţi. Un criteriu pentru expansiunea reţelei este populaţia fiecărui oraş, însă acesta nu este un criteriu "bătut în cuie" în condiţiile în care retailerul a decis să meargă în Slobozia, un oraş cu o populaţie mai mică de 100.000 de locuitori, o limită minimă pentru jucătorii de pe segmentul hipermarketurilor.

"Cel mai bun oraş pentru noi în ceea ce priveşte expansiunea rămâne Capitala. Acum două săptămâni am cumpărat un teren în Bucureşti, într-o zonă bună", spune Lejeunne, fără a preciza zona. El mai spune că mai caută şi alte terenuri, însă acestea trebuie să aibă preţuri bune, de regulă între 50 şi 200 de euro pe metru pătrat. El a anunţat anterior că deţine déjà terenuri în mai multe zone din capitală.

Planurile anunţate de Cora vin la scurt timp după ce au apărut informaţii potrivit cărora retailerul discuta obţinerea unui credit de 210 milioane de euro de la BERD pentru expansiune. Suma totală pe care retailerul o are pentru investiţii în deschiderea de noi magazine se ridică la aproape 400 mil. euro.

Cora, care a intrat pe piaţa locală în urmă cu circa zece ani, a avut o dezvoltare lentă până la finalul anului trecut, fiind deschise doar cinci unităţi. La polul opus, competitorii de la Carrefour şi Real aveau peste 20 de unităţi la acelaşi moment. Francezii de la Cora au accelerat expansiunea în acest an deschizând trei unităţi, la Drobeta-Turnu Severin, Constanţa şi Arad.

Lejeune spune că anul acesta Cora va obţine o cifră de afaceri mai mare decât anul trecut, în condiţiile în care se simte o uşoară revenire a consumului. Anul trecut Cora a obţi­nut afaceri de 343 mil. euro.

Mall de 66 mil. euro la Arad

Dezvoltatorul imobiliar GTC a deschis ieri la Arad cel de-al patrulea centru comercial Galleria din România. Galleria Arad este închiriat în proporţie de 99%, potrivit lui Shimon Galon, CEO al GTC. "Mai avem trei spaţii libere, cu o suprafaţă totală de circa 300 de metri pătraţi. În fiecare lună am închiriat circa 3.000-3.500 de metri pătraţi, Nu am avut luni moarte, altfel ne-am fi speriat." Centrul Galleria Arad are o suprafaţă închiriabilă de circa 35.000 de metri pătraţi, iar printre chiriaşi se numără Inditex, Kenvelo şi Tina R. Dezvoltatorul a anunţat că vrea să obţină circa 6 mil. euro venituri din acest centru comercial după stabilizarea situaţiei, fără a preciza însă un orizont de timp. În centrul din Arad investiţia a fost de 66 mil. euro, dintre care 30 mil. de la BERD şi alte 36 mil. din fonduri proprii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO