Mediafax.biz Exclusiv

Criza nu a influenţat aşteptările potenţialilor angajaţi din domeniul IT&C, ci din contră

22.02.2012, 13:39 116

"Pachetele de beneficii sunt strâns legate de un sistem complex de factori, în care se ţine cont de rezultatul evaluărilor de performanţă, vechime în firmă, experienţă, poziţie, complexitatea proiectelor, feedback-ul clienţilor", explică ea.

Cuţui adaugă că firma va ţine pasul cu majorările de la nivelul sectorului IT, pentru a putea atrage angajaţi pregătiţi.

TotalSoft, unul dintre cei mai mari producă tori locali de software, controlat de fondul elen de investiţii Global Finance, a obţinut anul trecut venituri totale de 25,9 mil. euro, în creştere cu peste 15% şi un profit operaţional (EBITDA) de 4,5 mil. euro, mai mare cu peste 28% faţă de anul precedent.

Veniturile înregistrate în România au însemnat 21,96 mil. euro, în creştere cu peste 21% faţă de cele din 2010, diferenţa provenind din implementări de soluţii complexe în conturi internaţionale, potrivit companiei.

"Criza nu a influenţat aşteptările potenţialilor angajaţi din domeniul IT&C. Din contră, aşteptările au crescut pe fondul intrării pe piaţă a noi multinaţionale care îşi externalizează centre de inovaţie sau de suport tehnic în România", a mai spus Ioana Cuţui.

Reprezentantul TotalSoft precizează că pachetele salariale variază în funcţie de poziţie şi job, dar baza o reprezintă anumite servicii medicale, traininguri şi dezvoltare profesională, dotare tehnică de ultimă generaţie, apoi se continuă cu maşini, bonusuri de performanţă, certificări în străinătate, acces la informaţie etc.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO