Mediafax.biz Exclusiv

Curierul DPD aşteaptă afaceri în creştere cu 35%

Autor: Mirabela Tiron

31.01.2011, 19:01 39

"Creşterea a fost generată în special deextinderea colaborării cu anumiţi clienţi majori, precum şi decontractarea unor clienţi noi, în special din sectorul comerţ uluielectronic (magazine online, teleshopping), dar şi din sectorul deretail şi comerţ", a declarat Sorin Ghinescu, marketing andcorporate manager al DPD, fără a preciza însă numeleclienţilor.

DPD activează pe o piaţă estimată la 200 demilioane de euro, iar printre cei mai mari competitori se numărăFan Curier, TNT, DHL, Cargus, Tce Logistică şi altefirme.

DPD nu este singurul curier cu afaceri încreştere în 2010.

Cel mai mare jucător privat din curierat, FanCourier, a terminat anul trecut cu o cifră de afaceri de 189,7milioane de lei (circa 45 mil. euro), în creştere cu 13% în leifaţă de nivelul de anul anterior, potrivit reprezentanţilorcompaniei. Ceilalţi jucători din curierat nu şi-au făcut încăpublice rezultatele financiare.

În ceea ce priveşte însă profitul, oficialiicompaniei DPD nu au făcut publică valoarea acestuia, ci au transmisdoar că firma a trecut pe profit, după ce în 2009 înregistrasepierderi de 2,2 milioane de lei (520.000 euro), potrivit datelor dela Registrul Comerţului.

Anul trecut DPD a investit în extindereadepozitului de la Sibiu, hub-ul principal al companiei ajungând lao suprafaţă de aproximativ 3.000 de metri pătraţi şi o capacitatede sortare de 10.000 de colete pe zi, potrivit reprezentanţilorcompaniei. Mai mult, oficialii DPD au lansat noi servicii pe piaţade curierat.

"Ne-am concentrat în special pe dezvoltareaserviciului de livrare de colete în Europa. Un alt proiect esteserviciul dedicat magazinelor online, unde am introdus numeroaseopţiuni precum alegerea zilei de livrare, expedierea cu ramburs înţările din regiune, prealertarea livrărilor prin sms", a spus SorinGhinescu.

DPD va continua investiţiile şi anul acesta,alocând un buget de 2 milioane de euro pentru dezvoltareasistemelor IT, modernizarea hub-ului central de la Sibiu şi adepozitului principal de la Bucureşti, dar şi pentru promovareabrandului.

"Pentru anul acesta estimăm o creştere cu 35%a veniturilor. (…) Este dificil de prevăzut ce se va întâmpla în2011, însă estimăm o revenire a evoluţiei economice, în special înpartea a doua a anului."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO