Mediafax.biz Exclusiv

Dobra, Alro: Nu am renunţat la proiectul termocentralei de la Tulcea

Autor: Adrian Cojocar

08.03.2011, 14:07 22

"Nu amrenunţat la acest proiect. Avem studiul de fezabilitate făcut, iarîn momentul de faţă lucrăm la caietul de sarcini pentru a ieşi înpiaţă şi a obţine cotaţiile pentru utilaje, însă este destul degreu să dezvolţi un asemenea proiect pentru că lumea este destul desceptică. Probabil că într-un viitor apropiat vom face şi un anunţreferitor la acest proiect", a declarat directorul general al Alro,Gheorghe Dobra.

Termocentrala ar trebui să aibă o capacitate de 420 MWh înbandă.

Dobra recunoaşte că din cauza crizei internaţionale, carepersistă la nivel local, băncile sunt sceptice în a finanţaasemenea proiecte costisitoare.

Alro Slatina a înregistrat anul trecut un profit netpreliminar de 160,4 milioane lei (38,1 mil. euro), de peste douăori mai ridicat decât câştigul obţinut în anul de criză2009.

Afacerile companiei s-au majorat cu 28,4%, la peste 1,8miliarde lei (430,5 mil. euro).

Potrivit lui Dobra, Alro este în proces de majorare acapacităţii de producţie a sârmei din aluminiu cu 40% după oinvestiţie începută în 2010.

"Bugetul de investiţii a crescut anul trecut bazându-se înprincipal pe creşterea capacităţii de producţie a sârmei, undeexistă cerere datorită în principal modificării structurii detransport (al energiei electrice - n.red.) între ţările UniuniiEuropene, dar şi datorită industriei energetice regenerabile încondiţiile în care eolinele au nevoie de o nouă infrastructură detransport al energiei", a adăugat Dobra.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO