Mediafax.biz Exclusiv

Druckfarben: Producţia de vopsea depăşeşte cererea; nu vor fi fabrici noi, ci preluări de companii

Autor: Dornescu Ioan Valeriu

02.02.2011, 14:12 60

"Estimez că în prezent capacitatea de producţie de vopsea dinRomânia este de aproximativ 700.000 de tone. Atunci când vom ajungela un consum comparabil cu media europeană vom reuşi să utilizămcirca 60% din această capacitate. În aceste condiţii nu cred că maieste cineva interesat să construiască fabrici de vopsele înRomânia. Dacă vor veni alţi jucători, probabil că vor apela laachiziţii, principalii vizaţi fiind producătorii controlaţi defonduri de investiţii", a declarat pentru MEDIAFAX reprezentantulcompaniei controlate de grupul elen Druckfarben.

Un exemplu în acest sens poate fi grupul olandez Akzo Nobel, celmai mare producător de vopseluri din lume, care a anunţat anultrecut că discută cu mai multe fonduri de investiţii achiziţia uneicompanii cu acelaşi obiect de activitate din România. Tranzacţia vaavea loc cel mai devreme în 2011.

Mitea a adăugat că piaţa de vopsea este disputată de aproximativ180 de producători, dar o parte dintre micii jucători, care nudispun de resurse financiare, vor dispărea.

"Vom asista la dispariţia micilor producători, care nu au nicitehnologii, nici resursele pentru a se adapta noilor cerinţe pentrusegmentul vopselelor. Există unele standarde introduse în 2009 careprevăd limite mult mai scăzute ale compuşilor organici volatili. Casă produci aşa ceva ai nevoie de tehnologii, de know-how şi deresurse financiare", a explicat reprezentantul Druckfarben.

Altă problemă care va afecta jucătorii de mici dimensiuni estelegată de stocul limitat de materii prime şi creşterea preţuriloracestora, furnizorii fiind interesaţi în aceste condiţii săsatisfacă în primul rând cererea companiilor mari.

Mitea a estimat că piaţa a scăzut anul trecut de la 150- 170milioane euro în 2009 la 136 milioane euro, iar în acest an arputea stagna sau creşte uşor.

"După venirea crizei multe proiecte imobiliare deja începute aufost îngheţate sau abandonate, din cauza lipsei finanţării. Pe dealtă parte, construcţiile începute în 2010 vor fi terminate, pentrucă nimeni nu a mai dat finanţări fără acoperire în aceastăperioadă. Ca deducţie logică, ce s-a început anul trecut va ajungeîn toamna anului 2011 la stadiul de finisaj, însă în semestrulîntâi vânzările de vopsea vor fi în continuare susţinute desegmentul renovărilor", a spus reprezentantul Druckfarben.

Compania a finalizat în 2007 o unitate de producţie, laMăgurele, judeţul Ilfov, în urma unei investiţii de nouă milioanede euro. Fabrica produce vopsele, lacuri, tencuieli, emailuri şibaiţuri.

Vânzările Druckfarben România, care cuprinde două divizii - decerneluri tipografice şi vopsea - au stagnat anul trecut laaproximativ 13,5 milioane euro.

Divizia de vopsea a înregistrat vânzări de 5 milioane euro, dela 4,4 milioane euro în 2009, iar în 2011 ar putea înregistra unavans de circa 20%, a spus Mitea.

Principalii factori care au influenţat pozitiv dinamicavânzărilor de vopsea au fost extinderea gamelor existente şiintroducerea unor produse noi, diversificarea reţelei dedistribuţie şi a exporturilor, precum şi acţiunile depromovare.

"Am dezvoltat exportul prin subsidiarele grupului din Bulgariaşi Serbia, iar în acest an vom intra şi pe piaţa din RepublicaMoldova. În plus, negociem intrarea în mai multe reţele debricolaj", a afirmat Mitea.

Bugetul de marketing a fost de 300.000 de euro anul trecut, iarîn acest an este prevăzută suma de 500.000 de euro, care poate fisuplimentată până la 800.000 de euro, în funcţie de vânzări şievoluţia pieţei. Compania a alocat anul trecut fonduri pentrusuplimentarea celor 200 de maşini de colorat cu 35 de unităţinoi.

Druckfarben România are 36 de distribuitori şi este una dintrecompaniile importante de pe piaţă, alături de Fabryo Corporation,Policolor, Kober, Deutek, Daw Benţa România, Atlas Corporation şiSarcom.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO