Mediafax.biz Exclusiv

DTZ Echinox: În Bucureşti ar mai fi loc de trei centre comerciale, unul în nord şi două în est

Autor: Cristi Moga

01.09.2011, 13:39 240

"Pe termen mediu, ritmul de expansiune se va reduce pe măsură ce mallurile cu rezultate bune vor fi acoperite, iar procesul de dezvoltare a centrelor comerciale va încetini", a spus ea.

Potrivit consultantului, în Bucureşti ar mai fi loc de trei centre comerciale - unul în zona de nord, proiectul Promenada al Raiffeisen Evolution - şi două în est, respectiv mallurile de pe platformele Spartac şi Electromagnetica.

În acelaşi timp, în afara Bucureştiului, pe lângă mallurile aflate deja în proces de construire ar mai putea fi ridicate proiecte doar în oraşe precum Galaţi, Braşov sau Timişoara, insuficient acoperite. În schimb, Arad, Suceava, Cluj sau Constanţa sunt pieţe care deja dispun de suficiente spaţii comerciale pentru necesarul local.

"După faza de dezvoltare a centrelor comerciale va urma o etapă de «redezvoltare », cum este cazul proiectului Iris din Titan, în cadrul căruia în următoarea perioadă vor deschide magazine mai mulţi retaileri puternici", a precizat Iliescu.

Pe de altă parte, există încă proiecte care nu şi-au asumat statutul de centru de proximitate şi există posibilitatea ca şi alte malluri să fie închise în următoarea perioadă.

"Poate unii proprietari vor decide să plătească ratele bancare din alte buzunare doar pentru a ţine mallurile în viaţă, deşi rezultatele arată clar că ar trebui închise", arată directorul DTZ Echinox.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO