Energie

Distribuitorii de energie nu vor să anunţe OPCOM ce cantităţi tranzacţionează pe piaţa angro

Autor: Dan Carol Adrian,

09.11.2010, 17:24 13

"Considerăm ordinul (preşedintelui ANRE - n.r.) un regres alpieţei. (...) Toate informatiile precizate în acest ordin sunttransmise către ANRE, operatorul pieţei de echilibrare, operatorulde măsurare OMEPA (din cadrul Transeletrica - n.r.), aplicareaprevederilor menţionate reprezentând practic o dublare a volumuluide informaţii transmis, precum şi o dublare a activităţilorTranselectrica, ducând inutil la creşterea birocraţiei", audeclarat reprezentanţii asociaţiei furnizorile de energie electricăAFFER.

Remarca este postată pe site-ul ANRE, ca o observaţie aasociaţiei faţă de proiectul autorităţii.

Ideea dublării volumului de date cerut şi a creşteriibirocraţiei a fost susţinută şi de Enel Distribuţie Dobrogea.

Totodată, E.ON Energy Trading, din grupul german E.ON, descrieordinul ca fiind "învechit", iar aplicarea lui ar duce la "un volumde muncă inutil pentru OPCOM".

La rândul lor, reprezentanţii furnizorului de energie EnergyHolding consideră obligativitatea transmiterii cantităţilor deenergie contractate bilateral drept "inutilă şi nefondată".

"Datele privind cantităţile de energie achiziţionate şi livratesunt transmise la OPCOM de operatorii de distribuţie, operatorul detransport şi producători. Transmiterea datelor şi de cătrefurnizori este redundantă şi conduce la o dublare inutilă ainformaţiilor. Propunem eliminarea acestei prevederi", aratăreprezentanţii Energy Holding.

OPCOM este filială a transportatorului de energie Transelectrica(TEL), controlat de Ministerul Economiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO