Mediafax.biz Exclusiv

Eolienele şi-au făcut simţită prezenţa cu 2% din producţie, iar consumul a crescut cu 3%

Eolienele şi-au făcut simţită prezenţa cu 2% din producţie, iar consumul a crescut cu 3%

Autor: Roxana Petrescu

26.03.2012, 19:45 474

În rest, vedeta incontestabilă a producţiei de electricitate anul trecut au fost vechile termocentrale pe cărbuni pe fondul unui an extrem de secetos. Consumul a crescut cu peste 3%, împins mai ales de marii consumatori, dar cu toate acestea, nivelul din 2008 a rămas o ţintă neatinsă, după cum arată datele din cel mai nou raport realizat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Astfel, în timp ce consumul populaţiei a crescut cu circa 3%, iar al companiilor care încă mai cumpără energie la preţuri reglementate a scăzut cu aproape 15%, piaţa concurenţială, cea în care preţurile se stabiliesc în funcţie de cerere şi ofertă şi în care sunt activi de obicei marii consumatori care au o putere de negociere ridicată, a crescut cu peste 15%.

În acest segment a fost realizat circa 47% din consumul de energie al României. Cum consumul de energie electrică este considerat un barometru destul de fin al modului în care se mişcă economia unei ţări, avansul cererii mai ales în domeniul concurenţial este un indiciu al faptului că industria şi marile companii au început să înregistreze o evoluţie pozitivă.

Cine a luat crema?

Tot ultimul raport al ANRE arată şi modul în care s-a împărţit piaţa concurenţială anul trecut, pe acest segment comercializându-se circa 25,5 TWh de energie în valoare de aproximativ un miliard de euro.

Astfel, la fel ca şi în alţi ani, cel mai mare furnizor de energie pe segmentul concurenţial este Alro, cu o cotă de 13%. Practic, Alro, cel mai mare consumator de electricitate din România, îşi contractează singur energia din piaţa liberă, neavând alţi clienţi în portofoliu.

Exceptându-l însă pe Alro, anul acesta cel mai mare furnizor de energie electrică din segmentul concurenţial al pieţei a fost Tinmar IND, firma controlată de omul de afaceri Augustin Oancea având o cotă de piaţă de 6%. Datele ANRE arată că faţă de 2010, anul trecut Tinmar IND a reuşit să comercializeze cu peste 73% mai multă energie.

Potrivit informaţiilor disponibile, Tinmar IND a intrat pe segmentul furnizării de energie electrică în 2007, cele mai recente date arătând că firma are 80 de clienţi. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt activi în domeniul industriei chimice, metalurgice sau al transportului public. În 2010, compania a ajuns la afaceri de 174,5 milioane de euro, depăşind astfel firme precum Energy Holding, poate cea mai cunoscută companie privată de comerţ cu electricitate, Alpiq RomEnergie sau Alpiq RomIndustries, firme cu acţionariat elveţian care cumpără direct energia de la Hidroelectrica.

Tinmar IND nu are contracte directe cu Hidroelectrica.

Cine sunt clienţii marilor furnizori?

Datele ANRE arată că anul acesta compania controlată de Augustin Oancea a vândut mai multă energie decât Alpiq sau Energy Holding, firme care au avut cote de 4%, respectiv 3% pe segmentul concurenţial al pieţei de energie.

Portrivit unor documente realizate de Transelectrica, transportatorul naţional de energie electrică, printre clienţii Alpiq RomEnergie se numără producătorul auto Dacia, dar şi compania Rominserv, în timp ce Arctic, Sortilemn sau Kronospan îşi iau electricitatea de la Alpiq RomIndustries. Printre clienţii Energy Holding se numără Ductil Steel sau rafinăria Vega.

Toate aceste companii sunt alimentate practic cu energie ieftină de la Hidroelectrica, dar nu direct de către producătorul de stat, ci prin aceşti intermediari care au contracte pe termen lung cu Hidroelectrica. Tinmar IND însă, potrivit informaţiilor disponibile, nu are contracte directe cu Hidroelectrica, printre clienţii companiei numărându-se Şantierul Naval Brăila sau Donau Chem.

În afară de Tinmar IND, şi compania de stat Electrica a avut anul trecut o cotă de piaţă pe segmentul concurenţial de 6%.

În ceea ce priveşte segmentul de producţie al energiei electrice, anul trecut s-a văzut pentru prima dată impactul parcurilor eoliene, acestea având o cotă de aproape 2%. Cea mai mare parte a producţiei de energie a fost asigurată de termocentrale, acestea având o cotă de 40% în 2011, faţă de cele aproape 34 de procente înregistrate în 2010.

Avansul a venit în contextul secetei care a lovit producţia de energie hidro, a cărei contribuţie a scăzut de la aproape 36% la 26% în 2011. Energia nucleară şi-a menţinut constantă ponderea în asigurarea producţiei de energie naţională, având o contribuţie de 19,4%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO