Mediafax.biz Exclusiv

Grecii de la Alpha Bank şi Bancpost se pregătesc de fuziune cu bilanţurile subţiate de criză

Grecii de la Alpha Bank şi Bancpost se pregătesc de fuziune cu bilanţurile subţiate de criză

Autor: Ciprian Botea

29.11.2011, 19:16 923

Cele două grupuri greceşti, care controlează băncile Alpha Bank şi Bancpost şi care se află în acest moment într-un proces de fuziune, au făcut provizioane noi de peste 180 mil. euro în nouă luni din acest an pentru a acoperi creditele neperformante din operaţiunile derulate în România.

Cheltuielile mari cu provizioanele s-au reflectat într-o scădere cu 80% a profitului brut raportat de Alpha Bank pentru afacerile locale, până la 7 mil. euro în primele nouă luni, şi într-o pierdere de 8,3 mil. euro înregistrată de subsidiarele Eurobank în aceeaşi perioadă.

Veniturile mai mici au avut, de asemenea, un impact major asupra rezultatelor celor două bănci.Veniturile operaţionale au scăzut cu 20% şi au ajuns la 139 mil. euro în cazul Alpha Bank şi la 194 mil. euro în cazul subsidiarelor Eurobank.Scăderea veniturilor vine în condiţiile în care portofoliile de credite ale ambelor bănci s-au restrâns în trimestrul al treilea.

"Scăderea venitului operaţional este o consecinţă a comprimării marjelor şi a mutării centrului de greutate al afacerii din zona împrumuturilor negarantate în zona împrumuturilor garantate. Astfel, banca este mai puţin expusă riscurilor puse de un portofoliu de credite negarantate", au explicat reprezentanţii Bancpost.

Oficialii Alpha Bank nu au comentat până la închiderea ediţiei rezultatele obţinute după primele trei trimestre.Soldul creditelor acordate de Alpha Bank a scăzut cu 100 mil. euro în perioada iunie-septembrie şi a ajuns la 3,4 mld. euro.

Faţă de sfârşitul lunii septembrie 2010, volumul creditelor este în scădere cu 345 mil. euro. De asemenea, bilanţul agregat al Bancpost şi al firmelor afiliate băncii s-a subţiat în trimestrul al treilea cu aproape 90 mil. euro, totalul creditelor ajungând la 3,3 mld. euro.

"Comparativ cu anul trecut, rezultatele la nouă luni în zona creditelor şi a depozitelor, exprimate în lei, sunt la acelaşi nivel dacă luăm în considerare fluctuaţiile cursului de schimb", susţin reprezentanţii Bancpost.

Cele două bănci intră în linie dreaptă în procesul de fuziune, aprobat recent de băncile-mamă la Atena, cu bilanţurile subţiate de criză şi cu probleme legate de calitatea portofoliilor de credite.Consiliul Concurenţei a aprobat fuziunea dintre cele două bănci, care va duce la crearea celui de-al treilea jucător din sistemul bancar, şi este de aşteptat ca nici BNR să nu aibă vreo obiecţie.

Creditele neperformante au continuat să se acumuleze, volumul întârzierilor la plată mai mari de 90 de zile ajungând la 17,7% în cazul Bancpost, faţă de 14,3% în aceeaşi perioadă a anului trecut.Creşterea neperformantelor a accelerat din nou anul acesta după ce în toamna trecută formarea de credite neperformante încetinise şi banca reuşise să obţină profit în 2010.

La Alpha Bank ponderea creditelor neperformante în portofoliul total a urcat la 8,9% după primele nouă luni, faţă de 7,6% în septembrie 2010.Cheltuielile operaţionale ale Alpha Bank au crescut cu 1,5% după primele nouă luni, până la 69 mil. euro, cu toate că banca a închis în ultimul an 14 unităţi teritoriale şi a renunţat la 190 de angajaţi, adică 7,5% din total.

Bancpost, în schimb, a avut un plan de restructurare mai agresiv şi a închis 21 de sucursale şi agenţii. Cheltuielile operaţionale ale băncii au scăzut astfel cu 6,5 mil. euro în primele nouă luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Eurobank avea la sfârşitul lunii septembrie active de 4,6 mld. euro în România, în scădere de la 5,2 mld. euro în aceeaşi lună din 2010.România rămâne totuşi cea mai mare piaţă externă pentru greci, după ce aceştia au vândut operaţiunile din Polonia către Raiffeisen.

Alpha Bank şi Bancpost au pierdut în trimestrul al treilea depozite cu o valoare cumulată de 110 mil. euro. Alpha Bank mai avea la sfârşitul lunii septembrie depozite de 1,27 mld. euro atrase de la clientelă, în timp ce Bancpost a ajuns la un sold al depozitelor echivalent cu 1,84 mld. euro.

Faţă de septembrie 2010, depozitele Bancpost au scăzut cu echivalentul a 80 mil. euro, iar cele ale Alpha Bank s-au diminuat cu 250 mil. euro.

Depozitele atrase de cele două bănci au scăzut în contextul în care acestea au plătit dobânzi peste media pieţei în ultimii doi ani pentru că au încercat să atragă mai multe resurse locale în încercarea de a-şi reduce dependenţa de finanţarea externă.

Băncile-mamă se află sub presiune la Atena din cauza crizei datoriilor suverane şi le-au trasat directive subsidiarelor locale să facă rost de mai multe lichidităţi de pe piaţa internă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO