Mediafax.biz Exclusiv

Guvernul obligă primarii să subvenţioneze încălzirea populaţiei, sub sancţiunea sistării altor bani

Autor: Dinca Thomas

23.06.2011, 15:12 202

Noile reguli, care vor elimina astfel subvenţia de la bugetul destat pentru energia termică livrată populaţiei, au fost pregătitesub forma unui proiect de ordonanţă de urgenţă, care va intra învigoare în luna următoare publicării în Monitorul Oficial.

Subvenţia pentru producerea energiei termice este acordată înprezent atât de la bugetul de stat, cât şi de la bugetele locale,Guvernul acoperind de la nivel central până la 45% din cheltuielilecu combustibilul ale producătorilor de energie termică. Sistemuleste aplicat în baza preţurilor locale de referinţă.

Ordonanţa de urgenţă pregătită de Guvern abrogă însă prevedereacare stabileşte că preţurile locale de referinţă pentru fiecarelocalitate sunt fixate de autorităţile de reglementare, cu avizulministerelor implicate, şi permite în schimb primăriei să aprobepreţuri locale la energia termică facturată populaţiei mai micidecât preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare aagentului termic livrat.

În acelaşi timp însă, ordonanţa impune autorităţii locale săacopere doar din bugetul local, nu şi din cel central, sumelereprezentând diferenţa dintre preţul energiei livrate de cătrefurnizor şi preţul local aferent energiei termice facturatepopulaţiei.

"În cazul în care autorităţile executive nu cuprind în bugetullocal aceste sume sau nu efectuează plata acestor sume cătrefurnizorii de energie termică, la sesizarea scrisă a acestora,direcţiile generale ale finanţelor publice dispun sistareaalimentării cu cote defalcate din impozitul pe venit până laefectuarea plăţilor", se arată în ordonanţă.

Cotele defalcate din impozitul pe venit sunt una dintreprincipalele surse de alimentare de către Guvern a bugetuluilocal.

Actul normativ mai stabileşte că sumele reprezentând diferenţadintre preţul energiei livrate şi cel al energiei facturate pot fiacordate în avans furnizorilor, astfel încât aceştia să îşi poatăconstitui din timp stocuri de cărbune, păcură şi combustibil lichiduşor pentru sezonul rece. În acest caz, banii vor fi vărsaţi, întermen de 15 zile de la prezentarea deconturilor justificative, înconturi de tip escrow deschise la bănci de către furnizorii deenergie termică.

Pierderile induse de prestarea serviciilor publice de producţie,transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentrupopulaţie în sistem centralizat, înregistrate de operatoriieconomici din subordinea autorităţilor locale, vor putea fiacoperite în continuare din bugetele locale.

Modificările sunt argumentate de Guvern prin faptul că astfelsunt create premisele ca populaţia să achite "preţul real" alserviciului de producere, distribuţie, transport şi furnizare aenergiei termice, urmând să fie susţinute financiar doar persoaneleşi familiile cu venituri reduse, care au "o reală nevoie desprijin".

"De sumele alocate de la bugetul de stat şi cele locale pentruacoperirea diferenţei între preţul energiei termice livrate şipreţul local de referinţă beneficiază populaţia, indiferent devenitul mediu net pe membru de familie. O altă măsură de sprijinpentru populaţie în sezonul rece este ajutorul lunar pentruîncălzirea locuinţei. Aplicarea celor două acte normative conduce,din partea statului, pentru unele categorii de persoane, la o dublăsusţinere financiară pentru plata energiei termice furnizată însistem centralizat", este justificarea Guvernului.

Economia calculată de Guvern pentru acest an la bugetul de statprin eliminarea subvenţiei la încălzire se ridică la 702,5 milioanelei, economii mai mari, în medie de 944 milioane lei, fiindestimate pentru următorii patru ani.

La sistemul centralizat sunt racordate în prezent 1,54 milioaneapartamente, dintr-un total de 8,32 milioane locuinţe.

Modificările sunt pregătite spre aprobare sub forma uneiordonanţe de urgenţă, cu argumentul că furnizorii de energietermică trebuie să cunoască din timp aceste prevederi pentru a-şistabili propria strategie de pregătire a sezonului rece2011-2012.

"Prin aceste modificări se vor asigura premisele unei pieţeconcurenţiale normale, astfel încât operatorii economici săîntreprindă toate măsurile pentru retehnologizarea sistemului,restructurare şi încasarea la timp a facturilor. În ceea cepriveşte impactul financiar la nivel local, apreciem că, peurmătorii ani autorităţile locale vor acorda sprijin în continuarepopulaţiei, în vederea suportabilităţii facturii la energiatermică", se mai arată în document.

Agenţia MEDIAFAX a anunţat, la începutul lunii mai, că Guvernuls-a angajat în ultimele discuţii cu Fondul Monetar Internaţionalca, până la sfârşitul lunii august, să elimine subvenţia acoperităde la bugetul de stat pentru energia termică, astfel că facturapopulaţiei pentru încălzire şi apă caldă ar putea creşte cu până la60% până la finele anului, în funcţie de capacitatea primăriilor dea acoperi diferenţa din surse proprii.

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat atunciagenţiei MEDIAFAX că Guvernul va elimina subvenţia acordată de lanivel central până la finele anului, dar va menţine la acelaşinivel sau chiar va creşte ajutoarele pentru încălzire acordatepersoanelor defavorizate.

Ulterior, premierul Emil Boc a declarat că, potrivit unorcalcule preliminare, eliminarea subvenţiei la energia termică vaimpune acordarea ajutorului statului doar pentru familiile cu unvenit net pe membru de până la 850 lei, în timp ce persoanele cuvenituri mai mari vor fi obligate să suporte o creştere a valoriifacturii la încălzire.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO