Mediafax.biz Exclusiv

Legislaţia nu încurajează companiile să producă medicamente pe plan local şi să le exporte la un preţ competitiv, spune şeful regional al GSK

Autor: Ioana David

20.10.2011, 12:47 67

În România, preţul medicamentelor care se eliberează pe bază de prescripţie medicală este stabilit de către autorităţi printr-un mecanism complex care compară nivelul din alte state şi ia în calcul minimul dintre acestea. În cazul medicamentelor care se eliberează fără prescripţie (aşa-numitele OTC-uri) preţul nu este reglementat.

"Pe fondul mecanismului de stabilire a preţului la medicamente, direct în fiecare ţară, legislaţia actuală din România în privinţa preţurilor nu încurajează companiile să producă medicamente în România şi apoi să le exporte la un preţ competitiv", a precizat Lirette.

În ceea ce priveşte investiţiile GSK în România, vicepreşedintele producătorului de medicamente a amintit situaţia fabricii de la Braşov care a fost transformată într-o unitate care produce pentru export.

"Fabrica din Braşov a trecut prin schimbări substanţiale, de la o fabrică în care se produceau în principal medicamente generice pentru piaţa locală, către o fabrică (…) ce exportă produsele GSK în ţări din întreaga lume. Producem la Braşov şi medicamente inovatoare, respectiv de curând am început să producem medicamente folosite în tratamentul HIV şi al bolilor sistemului nervos central", a mai spus şeful regional al GSK.

În legătură cu alte investiţii la Braşov, el are însă un ton rezervat, amintind de metoda de calcul al preţului la medicamente din România.

În 2010 producţia fabricii a crescut în volum cu 57% faţă de 2009 şi a atins 42,3 mil. unităţi.Totodată, nivelul exporturilor a atins 43% din producţia totală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO