Mediafax.biz Exclusiv

Mihai Miron, Ropharma: Acum este momentul să cumperi, nu am nicio intenţie să vând

Mihai Miron, Ropharma: Acum este momentul să cumperi, nu am nicio intenţie să vând

Autor: Ioana David

13.09.2011, 19:02 590

Deschiderile de farmacii au depăşit numărul estimat. Sunt foarte multe farmacii în piaţă cu probleme din cauza plăţilor întârziate care au ajuns şi la un an, iar multe nu rezistă", a spus Mihai Miron pentru ZF.

Omul de afaceri, cunoscut până în anul 2000 prin intermediul afacerii din domeniul producţiei de medicamente Europharm Braşov pe care a dezvol tat-o de la zero, a dus-o în topul primelor companii şi apoi a vândut-o către gigantul britanic GlaxoSmithKline (GSK), a revenit puternic în industrie printr-un business nou, Ropharma, care anul acesta se apropie de 100 mil. euro cifră de afaceri. Aproximativ trei sferturi din această sumă este generată de reţeaua de farmacii, cu care Miron se află între primii zece jucători din această industrie.

Farmaciile din România sunt dependente de vânzările de medicamente gratuite şi compensate care sunt decontate de stat la termene din ce în ce mai mari şi care, potrivit lui Miron, pot ajunge şi la un an de zile. În aceste condiţii, unităţile independente, neafiliate unui lanţ, nu au suficient cash pentru a rezista, ceea ce creează oportunităţi de achiziţii pentru marile reţele.

"Preluăm şi farmacii cu datorii, şi cu spaţiu propriu, dar şi numai licenţe.Preţurile sunt între 60.000 şi 150.000 de euro în funcţie de situaţia farmaciei", mai spune Miron.

Evită Bucureştiul

În prezent reţeaua Ropharma cuprinde 112 farmacii, însă niciuna nu este localizată în Capitală. Omul de afaceri spune că preferă să stea departe de Bucureş ti deoarece există oraşe "cu un număr corect de farmacii", în condiţiile în care în Bucureşti vorbeşte de canibalizare.

Achiziţiile făcute de omul de afaceri anul acesta sunt în zone precum Botoşani, Vaslui, Piaţa Neamţ, Oradea, dar şi altele."Sunt mult mai interesante zonele precum Botoşani sau Piaţa Neamţ." Numărul de farmacii este reglementat de autorităţi, astfel că în Bucureşti nu poate exista mai mult de o farmacie la 3.000 de locuitori, în oraşele reşedinţă de judeţ mai mult de o farmacie la 3.500 de locuitori, iar în alte oraşe mai mult de o farmacie la 4.000 de locuitori. Până anul acesta a existat şi o excepţie, potrivit căreia puteau fi deschise farmacii în malluri, dar care a fost eliminată. Majoritatea reţelelor de farmacii au preferat să se concentreze în Bucureşti, unde se fac cele mai mari rulaje. "O farmacie este o investiţ ie pe termen lung. Cine vede profitabilitate pe termen scurt se înşală. Sunt ţări în care valoarea unei farmacii este egală cu cifra de afaceri", a spus Miron.

Din reţeaua proprie, farmacia cu cele mai mari vânzări are un rulaj de circa 2 mil. lei (0,47 mil. euro) pe lună şi este în Bacău.

Planuri de extindere în alte ţări

Un procent de 3% din cifra de afaceri a Ropharma este generată de producţ ie, compania având o unitate la Târgu Mureş, dar şi una în Republica Moldova.

Potrivit datelor de pe site-ul propriu, brandurile din portofoliu sunt Activit Imuno, Activit Fier, Lipoartrin Forte, Septogal, toate suplimente alimentare.

Potrivit unor informaţii anterioare oferite de Miron, vânzările celor două unităţi (din Republica Moldova şi Mureş) pe piaţa românească s-au situat anul trecut la 2 mil. euro, iar ţinta de anul acesta este de 4 milioane de euro. La această sumă se mai adaugă în jur de 1 mil. euro livrările de la export. Omul de afaceri a adăugat că va încerca dublarea afacerilor de la an la an.

Ropharma şi-a propus deschiderea unui birou de reprezentare la Kiev (Ucraina), care ar putea aduce un rulaj de sute de mii de euro şi care ar putea demara anul viitor. Activitatea reprezentanţ ei va începe cu promovarea medicamentelor.

Miron spune că deschiderea acestui birou de reprezentare a fost o oportunitate, având contacte din perioada în care a lucrat în cadrul GSK (Mihai Miron a vândut Europharm către GSK în două etape în 1998 şi 2003, perioadă în care a păstrat frâiele companiei).

Ropharma este prezentă de asemenea şi pe segmentul de distribuţie.

Un spital aproape de break even

În martie anul acesta Mihai Miron a inaugurat împreună cu alţi doi oameni de afaceri un spital în Braşov, unde deţine un pachet de 33% din acţiuni.Partenerii lui în afacerea Teo Health, firma care operează spitalul Sf. Constantin, sunt Firu Floriean (fost vicepreşedinte al SIF Transilvania) şi Teodorescu Constantin.Spitalul a necesitat investiţii de 20 mil. euro şi are 133 de paturi.

La Braşov există de altfel un campus medical, o parte din acest campus fiind dezvoltat în parteneriat cu operatorul de servicii medicale private Regina Maria, controlat de fondul de investiţii Advent Internaţional.

"Ne-am propus ca până la sfârşitul anului să ajungem la break even", spune Miron, care estimează că veniturile vor fi de sub 10 mil. lei (2,3 mil. euro) anul acesta."Nu mă gândesc să vând. Acum este momentul să cumpăr", a mai spus omul de afaceri.În cadrul spitalului lucrează peste 160 de angajaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO