Mediafax.biz Exclusiv

Noul şef al Bergenbier: Mă uit la vreme în fiecare zi

Noul şef al Bergenbier: Mă uit la vreme în fiecare zi înainte şi după ce vin de la serviciu

Autor: Ioana David

24.05.2011, 17:25 564

"Şi în Vestexistă preţuri agresive însă nu întotdeauna. Aici (în România -n.red.) trebuie să vii permanent cu oferte. Este un cerc viciosdeoarece este bine pentru consumator, însă pentru industrie, caretrebuie să investească în branduri şi se confruntă cu majorareacosturilor, nu este sănătos. În Vest, lucrurile nu sunt atât deagresive", a afirmat Hoesel.

Hoesel, 48 de ani, de origine germană, avenit la conducerea Bergenbier, companie care ocupă locul trei pepiaţa berii, în urmă cu câteva săptămâni, după ce Mihai Ghyka, carea avut anterior această poziţie, a demisionat, în urma unui mandatde numai un an şi câteva luni. "În momentul în care Mihai (Ghyka -n. red.) a plecat, compania a decis să acţioneze rapid. Româniaeste cea mai mare şi mai importantă piaţă pentru noi.Avem o poziţie bună, avempotenţial de creştere şi nu vrem să avem sincope în business. Cândcineva important ca Mihai pleacă, nu poţi să aştepţi luni săcauţi.Aveam nevoiede cineva pregătit care să intre în business din mers, să înţeleagăşi să acţioneze rapid", a spus noul şef al Bergenbier, companiecare a intrat de la finalul lui 2009 în portofoliul fondului deinvestiţii CVC Capital Partners.

"Singura durere de la Ziua Bărbatului afost vremea"

Piaţa din România, ca şi alte pieţe dinEuropa de Est, reacţionează foarte rapid, are suişuri şicoborâşuri, deci o volatilitate mai mare mare, după cum apreciazăHoesel.

Întrebat dacă are în vedere să renunţ e laevenimentul Ziua Bărbatului sau la culoarea galben, el a răspunstranşant că nu.ZiuaBărbatului organizată pe 5 mai este una dintre cele mai puternicecampanii de promovare a unui brand pe piaţa locală, lansată subprimul mandat al lui Mihai Ghyka în 2007.

Brandul de bere Bergenbier din por tofoliul producătorului Bergenbier a revenit la culoarea galbenă anultrecut, cea care a făcut din Bergenbier una dintre mărcile de topdin industria berii în perioada în care a fost sponsorul principalal echipei naţionale de fotbal. Decizia de revenire la ambalajul deculoare galbenă a apărut la un an după ce fostul proprietar alcompaniei - AB InBev - a investit milioane de euro în rebrandingulBergenbier şi trecerea la culoarea roşie.

"Doar pentru că a venit un nou directorgeneral nu cred că ar trebui să se schimbe punctele-cheie alecompaniei.Ar fistupid să nu continuăm cu Ziua Bărbatului şi cu galben, ca şiculoare." Tot anul trecut, Bergenbier a încheiat un contract cuLiga Profesionistă de Fotbal, pentru o perioadă de patruani.

Anterior, Bergenbier fusese sponsor alechipei naţionale de fotbal timp de zece ani, până la finalulanului 2008, când contractul a fost câştigat de brandul rivalUrsus.

"În prima săptămână am avut oportunitateasă particip la Ziua Bărbatului, iar singura "durere" de acolo afost vremea", mai spune Hoesel.

Fabrica de bere din Blaj, lavânzare

În prezent, compania, care produce mărciprecum Bergenbier, Stella Artois, Beck's, Löwenbräu şi Noroc şiimportă Leffe şi Hoegaarden, operează doar fabrica de la Ploieşti.Vara trecută a anunţat că închide complet unitatea pe care o operala Blaj (judeţul Alba), după ce producţia de bere fusese sistatătemporar.

Compania nu are planuri să redeschidăfabrica de la Blaj, dacă va fi cineva interesat să o cumpere nu ova păstra, având capacitate suficientă la Ploieşti.

Despre primele decizii luate de la venireala cârma companiei, şeful Bergenbier a spus că a dorit să seimplice cât mai rapid în business şi să ajungă la berăria de laPloieşti.

"Cunoşteam deja o parte din oamenii dinechipă, brandurile şi piaţa. Apoi am intrat în şedinţe operaţionalepentru a vedea ce părţi merg bine şi unde businessul suferă şi ceputem face pentru a reuşi ceea ce era plănuit."Hoesel nu a dorit să ofereinformaţii legate de cifra de afaceri înregistrată de companie în2010. Potrivit ultimelor date disponibile la Registrul Comerţului,în 2009 cifra de afaceri a Bergenbier a fost de 135 milioane deeuro, mai mică cu 10,4% în lei şi cu 22,2% în euro faţă de anulanterior.

Hoesel nu a dorit să facă estimări cuprivire la prognozele pentru acest an. "Mă uit la vreme în fiecarezi înainte şi după ce vin de la serviciu", a spus şeful Bergenbier,arătând astfel cât de important este acest "indicator" în afacereaunui producător de bere.

Experienţa pieţelor dinVest

Hoesel a ocupat anterior timp decinci luni poziţia de chief sales officer al StarBev - grupul dincare face parte şi Bergenbier şi care i-a permis să cunoască piaţadin România şi mare parte din echipa locală. StarBev are operaţiuniîn mai multe state europene şi a rezultat în decembrie 2009 după cefondul de investiţii CVC Capital Partners a cumpărat mai mulţiproducători de bere pe care compania ABInBev îi deţinea în EuropaCentrală şi de Est (inclusiv Bergenbier).

Noul şef al Bergenbier lucrează înindustria berii de 16 ani, dintre care 13 în cadrul AB InBev îndiferite funcţii în Germania, Elveţia, Austria, Olanda.

Printre poziţiile avute se numără ceade director brewery operations în Germania, business unit presidentîn Germania, Elveţia şi Austria, dar a fost şi general manager alInBev Olanda.

Despre piaţa din Germania el spune că esteuna dintre cele mai mari din Europa, cu multe branduri locale,berării, distribuitori.

"În volum, piaţa se ridică la aproximativ100 de milioane de hectolitri, sunt peste 1.500 de berării, peste3.000 de branduri, peste 3.000 de distribuitori. Este o piaţămatură, complexă, care scade de mai mulţi ani", a completatactualul şef al Bergenbier.

În legătură cu piaţa olandeză el spune căeste mică, dar matură, iar InBev se afla acolo pe locul doi. Hoeseleste al doilea executiv care vine anul acesta la conducerea uneicompanii din industria berii după ce Hezy Ovadia a preluatconducerea URBB (United Romanian Breweries Bereprod) de la ShacharShaine.

Anul trecut piaţa de bere a scăzut cu 3,5%,potrivit datelor Asociaţiei Berarii României, până la 17 milioanede hectolitri, un consum per capita de 78 de litri.

În primele două luni, potrivit calculelorZF pe baza datelor INS, vânzările au avut o tendinţă uşoară derevenire (plus 0,6%).

Principalii concurenţi ai Bergenbier suntUrsus, Heineken, URBB şi Romaqua (prin brandurile Albacher şiDorfer).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO