Mediafax.biz Exclusiv

Otter Distribution vrea să deschidă în acest an magazine în Cluj-Napoca, Iaşi şi Constanţa

Autor: Alice Gheorghe

12.01.2011, 14:41 47

"Estimările sunt pozitive pentru acest an, avem planuri mari.Urmează să deschidem în acest an cel puţin trei magazine Otter. Înplus, vom avea colecţii variate şi branduri de calitate", aexplicat Mihuţ.

Ea a adăugat că investiţia într-un magazin se ridică la 150.000de euro, dintre care 50.000 de euro pentru amenajare şi 100.000 deeuro pentru marfă.

Fiecare unitate va avea o suprafaţă de aproximativ 100 de metripătraţi, iar oraşele vizate de Otter sunt Cluj-Napoca, Iaşi şiConstanţa.

"Am ales să ne extindem şi anul acesta, pentru că noi considerămcă în aceste oraşe mai este loc pe piaţa, o piaţă care chiar dăsemne că va merge", a adăugat Ioana Mihuţ.

Ea a precizat deşi unitatea din Cluj-Napoca era anunţată pentru2010, a decis să o amâne pentru acest an, în contextul în care anultrecut compania operase anterior mai multe inaugurări demagazine.

"Am decis să amânăm deschiderea, pentru că pe final de 2010 dejainaugurasem în două locaţii importante, Timişoara şi Baia Mare", aexplicat Mihuţ.

În prezent, reţeaua Otter numără 33 de unităţi, dintre care 25de magazine multibrand, 5 magazine Geox şi 3 outleturi.

Otter Distribution a întregistrat anul trecut o cifră de afaceride 15,1 milioane de euro, în scădere cu 5% comparativ cu anul 2009.Vânzările Geox au reprezentat aproximativ 17% din cifra de afaceria companiei, respectiv 2,56 milioane de euro.

Compania Otter Distribution, înfiinţată în 1997 în Bucureşti,este distribuitor pentru mărcile Otter (Germania), Fila (Italia),Ara (Germania),Gabor (Germania), Clarks (Marea Britanie), LeaFoscati (Italia), Geox (Italia) şi Steve Madden (USA).

În reţeaua Otter lucrează aproximativ 200 de persoane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO