Mediafax.biz Exclusiv

Producătorii de maşini şi componente ignoră criza

Autor: Bogdan Alecu

26.11.2010, 15:25 25

La fineleunei conferinţe de săptămâna trecută, în faţa lui Dionisio diCampos, preşedintele Ford România, şi a lui Patrick Leclerc,directorul de achiziţii al Automobile Dacia, s-a format câte ocoadă interminabilă de directori ai companiilor producătoare decomponente auto, dornici să dea mâna, să facă un schimb de cărţi devizită sau să schimbe câteva vorbe cu cei doi. Miza o reprezintăsemnarea unui contract care ar garanta furnizorului venituri demilioane de euro anual.

La nivelul anului trecut,aproape 10% din Produsul Intern Brut şi peste 10% din exporturileRomâniei au fost automobile sau componente pentru automobile, iarîn contextul în care Ford anunţă o producţie comparabilă cu cea auzinei Dacia, acest procent ar putea creşte la peste 15% după anul2013. Pentru producătorii de componente participanţi la conferinţaAuto România organizată de Asociaţia Constructorilor de Automobileeste o mană cerească: la Dacia producţia creşte constant de şaseani iar Ford România promite planuri cel puţin la fel de ambiţioase- o capacitate de producţie de 300.000 de maşini şi motoare în 2013şi o producţie efectivă de cel puţin 200.000 deunităţi.

În toamna anului 2008, la şaseluni după ce Ford a preluat oficial cheile uzinei auto din capitalaOlteniei, John Fleming, pe atunci preşedinte al Ford Europa şi celcare a decis ca marca americană să intre în România, venea laBucureşti cu o delegaţie alcătuită din 40 de producători decomponente, cărora să le fie prezentată situaţia uzinei şiplanurile de viitor. Acum, la aproape doi ani de atunci, Dionisiodi Campos anunţă că Ford va demara producţia lui B-Max, viitorulmodel de clasă mică ce va fi asamblat exclusiv la Craiova, dar şiun ritm constant de 85 de utilitare Transit Connect pezi.

Una din problemele cu care seconfruntă industria auto din România, în afara lipseiinfrastructurii, este evoluţia salariilor, care continuă săcrească, afectând astfel atractivitatea ţării. Dacă acest elementeste unul important pentru Dacia, care se bazează pe cei 13.500 deangajaţi ai săi şi nu pe roboţi pentru asamblarea şi producţia demaşini, la Ford acest aspect se află pe un plan secund. "Toatălumea discută de salarii, da, sunt o componentă importantă acosturilor, dar nu sunt cele mai importante. Costul logistic estemai mare decât costul legat de forţa de muncă. Trebuie să comparişi salariul cu nivelul de productivitate şi să iei în calcul şiinfrastructura", spune Dionisio di Campos.

Potrivit lui Constantin Stroe,preşedintele Asociaţiei Constructorilor Auto din România (ACAROM),dinamica neechilibrată a salariilor din România poate reprezenta oameninţare pentru furnizorii de componente, dar şi alte companiidin industria auto care iau în calcul realizarea de investiţii înRomânia.

Pe de altă parte, evoluţiaprogramului Renault la Dacia şi accelerarea dezvoltării uzinei FordRomânia sunt elemente care atrag noi investiţii în industria autolocală şi creează premisele pentru ca un al treilea constructor săintre pe piaţa locală. "În România se produc de trei ori mai puţinemaşini decât în Ungaria raportat la mia de locuitori şi de zece orimai puţine faţă de Slovenia. La noi există cel mai mare potenţialde creştere", apreciază Constantin Stroe.

Oricum, în România salariile înindustria auto locală sunt de zece ori mai mici decât în Germaniaşi de şapte ori mai mici decât Franţa, iar raportat la regiune,suntem mai ieftini decât Ungaria sau Polonia, dar mai scumpi decâtUcraina. "România trebuie să se menţină competitivă faţă de ţăriprecum Turcia sau Maroc, unde Renault va investi într-o nouă uzinăDacia la Tanger", a spus Jérôme Olive, directorul general alRenault Group România.

În ceea ce priveşte dezvoltareaFord România, di Campos anunţă, la aproape două luni de la ultimavizită în România a lui John Fleming, acum responsabil de uzineleFord la nivel global, primele contracte semnate sau în curs desemnare cu producătorii de componente pentru a deveni furnizori aiuzinei de la Craiova.

"În total în România avem înmomentul de faţă aproape 20 de furnizori. Dintre aceştia, cinci sauşase sunt comuni cu Dacia şi sunt amplasaţi în Piteşti, dar numărulaceasta este relativ deoarece unii dintre ei au două sau mai multelocaţii. De asemenea vom vedea şi investiţii greenfield, aproape deuzină", a precizat Dionisio di Campos.

Şapte furnizori se vor stabilidirect pe platforma industrială a Ford Craiova, printre aceştiafiind şi compania Johnson Controls, care va produce scauneleviitorului B-Max şi care va investi 10 mil. euro în amenajarea noiifacilităţi de producţie. Un al doilea furnizor care se va instalaîn cadrul uzinei va fi Lear Corporation, companie americanăspecializată în producţia de cablaje şi sisteme electrice, iar laBalş, la 26 km de uzină, în judeţul Olt un producător de maseplastice va investi 60 mil. euro într-o nouă fabrică, potrivitdeclaraţiilor primarului localităţii.

Primele exemplare din viitorulmodel de clasă mică, prototipurile şi cele de preserie vor fiasamblate la uzină începând cu finele anului viitor, iar producţiade serie va începe în 2012. "Viitorul model de clasă mică a Ford ceva fi asamblat la Craiova va fi destinat cu precădere pieţeieuropene. Încă nu s-a luat o decizie dacă va fi sau nu exportatcătre piaţa americană. În SUA deja se comercializează Fiesta, dareste produs în Mexic", a spus di Campos.

În condiţiile în care viitorulB-Max va utiliza o platformă comună cu Fiesta, modelul de clasămică al Ford, o parte din furnizorii uzinelor din Europa de Vestvor livra şi către uzina din România.

"Fiesta este produs în Germaniaşi Spania. Aşadar, vor fi componente şi furnizori comuni. Nu vom fio uzină izolată, ci una parte a unei reţele, iar sinergiile de laproducţie la livrare vor fi maximizate", a declarat preşedinteleFord.

Până la finele acestui an FordMotor Company va finaliza investiţii totale de 200 mil. euro încadrul uzinei de la Craiova, adică aproape o treime din totalulţintei de 675 mil. euro la care s-a angajat. "Noua versiune acontractului de privatizare va fi semnată în viitorul apropiat",spune şeful Ford România. Aceasta, spre deosebire de cea semnată înseptembrie 2007, prevede amânarea finalizării investiţiei de 675mil. euro pentru 2013 şi face menţiune numai la capacitatea uzineide 300.000 de unităţi şi nu la producţiaefectivă.

La capacitate maximă uzina valucra în trei schimburi, iar la fiecare cinci minute un camion vaintra sau va ieşi pe poarta fabricii, potrivit oficialilor Ford, lacare se vor adăuga şi garniturile de tren care vor livra maşinicătre Europa de Vest sau către portulConstanţa.

LaCraiova s-au produs în primele zece luni ale acestui an aproape7.500 de utilitare Ford Transit Connect, peste 99% din acesteafiind exportate. "Producţia uzinei este în prezent de 85 de unităţipe zi. Noi putem fabrica mult deoarece nivelul este stabilit înfuncţie de cererea de pe piaţă. Din acest motiv şi anul viitorproducţia va fi la un nivel similar", a spus preşedintele FordRomânia. Maşinile sunt exportate pe întreaga piaţă europeană,Germania, Franţa, Spania, Italia, dar principala destinaţie deexport este Marea Britanie, precum şi piaţalocală.

Anul viitor Ford va demara unproces de recrutare care va dubla numărul de angajaţi ai companiei,de la 3.600 spre 7.000, adică numărul de angajaţi stabilit cuExecutivul în momentul privatizării. "Pentru a atinge o capacitatemaximă de producţie în 2013 va trebui să avem toţi angajaţiipregătiţi şi toate schimburile în funcţiune. Spre exemplu, acumface recrutare selectivă pentru anumite posturi de care avemnevoie", a spus Dionisio di Campos.

În timp ce în alte ţări dinEuropa constructorii auto anunţă planuri de restructurări, înRomânia atăt Renault, cât şi Ford continuă expansiunea. Spreexemplu, pentru centrul de testare de la Titu al Renault, numărulde ingineri angajaţi va fi majorat de la 2.200 la începutul anuluila 2.500 în luna decembrie.

Ingineri doreşte şiproducătorul de componente Lisa Draexlmaeier să angajeze anulacesta, 50 pentru uzinele din România, care devin specializate pedispozitive tot mai sofisticate, în timp ce producţia brută estetransferată către Republica Moldova sauSerbia.

Privindla nivel global, criza a aşezat industria auto din România pe unfăgaş favorabil. În 2009 scăderi ale producţiei de maşini au fostînregistrate de către toate economiile dezvoltate - Germania ascăzut cu 13%, Franţa cu aproape 30%, Japonia cu 31% iar SUA cupeste 40%, creşteri fiind înregistrate numai de economii emergenteprecum China, care a avansat cu 62%, India cu 27% sau Brazilia cuaproape 8%.

"În2010 ne aşteptăm ca producţia mondială de maşini să crească cu 20%,la 68 mil. unităţi, nivel egal cu cel din 2007, iar ţările BRIC(Brazilia, Rusia, India şi China - n.red.) vor reprezenta circa 30%din acest nivel", a spus Constantin Stroe.

Procentul maşinilor fabricate în ţări emergente se va apropiade 50% după 2012, potrivit preşedintelui ACAROM. Statistica cuprivire la evoluţia industriei auto vine în contextul în care numaicu două luni în urmă, în cadrul Salonului Auto de la Paris, DieterZetsche, şeful Daimler AG, estima că peste 25 de ani numărul demaşini din parcul auto mondial va creşte de la 900 mil. unităţi înprezent la 1,8 miliarde, creştere determinată în primul rând deţările emergente.

În ceea ce priveşte piaţalocală, România se înscrie în acest trend, în condiţiile în careproducţia de automobile continuă să crească cu un ritm susţinut, depeste 20%. Din acest punct de vedere România ocupă locul 10 înEuropa în topul ţărilor producătoare de maşini,
dar prima poziţie în ceea ce priveştecreşterea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24