Mediafax.biz Exclusiv

Profi îşi continuă expansiunea cu 25 de magazine noi după un avans al afacerilor de 7% anul trecut

Profi îşi continuă expansiunea cu 25 de magazine noi după un avans al afacerilor de 7% anul trecut

Autor: Cristina Rosca

10.01.2012, 18:05 145

"Am reuşit să ne creştem businessul cu circa 7% anul trecut comparativ cu 2010. Avansul este sub aşteptări, după ce în primele şase luni din an businessul a mers foarte bine. A doua jumătate a anului însă a fost mai slabă", spune Pawel Musial, directorul general al Profi Rom Food, compania care operează magazinele reţelei Profi.

Profi este primul retailer care anunţă rezultatele aferente anului 2011 şi este totodată prima companie pe o piaţă de 7-8 mld. euro anual care îşi face publice planurile pentru anul în curs.

Afacerile retailerului au crescut în condiţiile în care compania a mizat puternic pe expansiune, deschizând 26 de magazine doar anul trecut.Profi nu a anunţat însă şi rezultatele pentru acelaşi număr de magazine.

În 2011 consumul a continuat să scadă, urmând astfel trendul descendent al ultimilor doi ani. În perioada ianuarie-noiembrie declinul de la an la an a fost de 4%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, dar lunile octombrie şi noiembrie au adus primele semne pozitive în consum.

În pofida faptului că românii au continuat să fie foarte atenţi pe ce îşi cheltuie banii şi nu şi-au mai umplut coşurile ca în perioada de boom, jucătorii din retailul modern au continuat să investească în deschiderile de magazine.

Principalele motive pentru care aceştia au continuat să pompeze bani sunt faptul că retailerii se aşteaptă la o revenire a consumului în viitorul apropiat şi faptul că preţurile terenurilor şi chiriile au scăzut.

O altă explicaţie este şi faptul că noile deschideri îi ajută pe jucătorii din retailul modern să îşi menţină afacerile la nivelul anilor anteriori.

În acest context, în ultimii trei ani Profi şi-a dublat reţeaua de magazine. Astfel, la finalul lui 2008 reţeaua număra 52 de unităţi faţă de 108 la finalul lui 2011. Anul trecut reţeaua de supermarketuri de proximitate Profi a accelerat şi mai puternic procesul de expansiune, deschizând 26 de magazine, aproape cât în ultimii doi ani cumulat.

Mai mult, compania şi-a anunţat planurile de expansiune şi pentru acest an, când are în plan deschiderea a peste 25 de noi unităţi.

"Vom continua să ne extindem şi în acest an, după modelul ultimilor ani. Avem în plan să deschidem peste 25 de supermarketuri de proximitate".

Investiţia în noile magazine este de circa 20 mil. euro, potrivit estimărilor ZF. Deschiderile urmează de asemenea să creeze peste 600 de locuri de muncă, potrivit calculelor ZF.

Reprezentanţii Profi nu au dat detalii despre locaţia noilor magazine. Retailerul, care deţine a treia cea mai extinsă reţea din retailul modern cu un total de 108 magazine, mizează pe spaţii de 300-700 de metri pătraţi, în centrul oraşelor de regulă, chiar la parterul blocurilor.

În topul celor mai extinse reţele de comerţ modern din România, Profi este surclasat doar de Lidl şi Penny Market, ambele reţele de magazine de tip discount.

Anterior şi Profi era încadrat în categoria discounterilor, însă reprezentanţii companiei spun că reţeaua se încadrează în categoria supermarketurilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO