Proiectul Getica CCS (Carbon Capture Storage) aînceput să fie cât de cât cunoscut abia în ultimele luni, dardezvoltarea acestuia a început din februarie 2010. Acum, Geticaeste trecut printre cele 77 de astfel de investiţii la nivel globalpe o listă realizată de către Global CCS Institute şi este cotat cuşanse mari pentru obţinerea unei finanţări uriaşe din parteaUniunii Europene.
Toată agitaţia pe care acest proiect a produs-o înpiaţă vine în contextul în care în ultimii 20 de ani România nu adus niciodată lipsă de idei, dar, la capitolul implementare saufinalizare, bilanţul este cu adevărat descurajator. Fărătermocentrale noi, fără investiţii în energia nucleară, fărădezvoltări notabile pe partea hidro, fără strategie, România aintrat într-o cursă dură cu un proiect care acum pare cel puţinavangardist: captarea şi stocarea carbonului. Marii actori în acestproiect sunt Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România,Transgaz, compania naţională de transport a gazelor naturale, şiCEN Turceni, cea mai mare termocentrală din bazinul Olteniei. Pelângă ei, participă şi
Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE),GeoEcoMar, Ministerul Economiei şi Guvernul. Logica unui astfel deproiect vine în contextul în care România şi-a asumat anumiteobligaţii privind reducerea emisiilor de CO2, iar Uniunea Europeanăs-a angajat într-o luptă dură cu poluarea pe termenlung.
Ideea care stă la baza proiectului ţinteşte ComplexulEnergetic Turceni, unul dintre cei mai mari poluatori din România.Dioxidul de carbon, care în mod normal ar fi eliberat în atmosferăde către CEN Turceni, ar urma să fie captat în anumite instalaţii,transportat prin reţelele Transgaz şi îngropat la mari adâncimiîntr-un depozit de stocare. După îngroparea CO2, intervine Romgaz,companie cu experienţă în activitatea de înmagazinare a gazelornaturale. Proiectul este unul demonstrativ şi, tocmai de aceea, nuse va face fără finanţare europeană, în contextul în care costurilepentru dezvoltarea acestuia s-ar putea ridica la un miliard deeuro. Banii europeni ar trebui să asigure jumătate din acestnecesar de investiţii.
"Pe 9 mai am depus documentaţia la Banca Europeană deInvestiţii. În total au fost 13 proiecte depuse. Şapte sunt dinMarea Britanie, iar restul vin din Franţa, Germania, Italia, Olandaşi Polonia. După analiza BEI se vor anunţa proiectele eligibile. Înmomentul când se ajunge la etapa de negocieri directe, companiileimplicate trebuie să aibă planuri concrete pentru atragereadiferenţei de finanţare pentru că în acest proiect nu sunt fonduride stat. La final nu vor fi finanţate decât 8 astfel de proiecte",spune Carmencita Constantin, directorul diviziei de energie şimediu din cadrul ISPE.
Motorul realizării acestui proiect este următorul:din 2013 marii poluatori nu vor mai primi drepturile de emisiigratuit, ci vor fi obligaţi să le cumpere. Derogările se potobţine, dar pentru asta România trebuie să depună, până înseptembrie 2011, planuri de investiţii cu surse de finanţareconcrete pentru fiecare termocentrală pe care vrea să o scuteascăde acest efort financiar. Dacă nu va obţine aceste derogări, pentrufiecare tonă de CO2 eliberată în atmosferă marile companiipoluatoare vor fi obligate să cumpere un drept de emisie de CO2.Numai pentru anul acesta costurile cu CO2 pentru cele treitermocentrale din bazinul Olteniei (Turceni, Rovinari şi Craiova)se ridică la peste 130 de milioane de euro, potrivit unor estimărirecente făcute de reprezentanţii Ministerului Economiei.Specialiştii spun însă că din 2013 preţurile vor exploda, nefiindexcluse valori de peste 30 de euro, faţă de 16 euro, cât costă înprezent un drept de emisie de CO2.
Mai mult, în contextul în care România a declarat căva merge în continuare pe cărbuni, aceasta fiind cea mai abundentăresursă energetică de care dispune ţara, proiectele care să captezedioxidul de carbon eliberat în atmosferă de termocentrale devinobligatorii. În prezent, peste 30% din toată energia produsă înRomânia este bazată pe cărbuni. "Cele mai mari emisii de CO2 suntconcentrate în zona Olteniei - circa 40% din tot ceea ce se emitela nivel naţional. Iniţial, înainte de a fi aleasă locaţia Turceni,au concurat 9 instalaţii, nu numai termocentrale, ci şi maripoluatori", spune Constantin Sava, director de programe de CCS dincadrul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentruGeologie şi Geoecologie Marină GeoEcoMar.
CEN Turceni a avut însă un avantaj major. Companiaare deja o finanţare obţinută pentru reabilitarea grupului 6 de 330MW al termocentralei, grup care va fi de altfel inclus în proiectulde stocare a carbonului. Aşa că dilema finanţărilor este rezolvată.În plus, lucrările se vor termina până în 2015, anul în caredepozitul trebuie să fie finalizat pentru a putea accesa baniieuropeni.
"Toată lumea ştie că România este în cărţi pentruatragerea banilor europeni, altfel nu ar fi atâta vânzoleală.România este una dintre puţinele ţări la nivel european cu oindustrie de petrol şi gaze cu o tradiţie de peste 150 de ani.Acest lucru aduce de la sine o bună cunoaştere a subsolului. Nebazăm pe oameni cu multă experienţă", explică reprezentanta ISPEunul dintre atuurile României în această cursă europeană. În afarăde acest punct forte, mai sunt şi altele.
"Intrarea Romgaz în acest proiect a aduscredibilitatea tehnică. Nu peste tot găseşti o companie naţionalăcu experienţă de peste o sută de ani. Acelaşi lucru este valabil şipentru Transgaz, tot o companie naţională. Mai mult, este uncriteriu care spune că în toate regiunile trebuie dezvoltate astfelde proiecte, or, aici suntem numai noi. Problema este să fimserioşi", recunoaşte într-un final CarmencitaConstantin.
Întreaga mişcare de forţe are loc în contextul încare doar acum se pun bani europeni la bătaie pentru că este vorbade proiecte demostrative. După acest moment, banii vin dinbuzunarele fiecărui iniţiator al unei astfel de investiţii. "Pentrudezvoltarea acestei tehnologii există un fel de plan Marshall lanivel global pentru că va avea cel mai marcant efect asupra gazelorcu efect de seră", mai spune Constantin.
Singurul lucru care poate avea însă un impact negativeste asigurarea restului finanţării. Dar pentru acest lucru suntcăutate soluţii, una dintre acestea fiind aducerea, alături deTransgaz, Romgaz şi CEN Turceni, a unor investitoriprivaţi.
Practic, aşa cum statul încearcă să aducă banistrăini în proiecte uriaşe, cum sunt hidrocentrala Tarniţa -Lăpuşeşti sau reactoarele 3 şi 4 ale centralei de la Cernavodă, aşase poate întâmpla şi cu Getica, firma de proiect pentru dezvoltareadepozitului de captare şi stocare acarbonului.
"Am început deja să avem discuţii cu BERD, care ne-adat în scris că vor să deţină şi acţiuni şi să şi contribuie cubani pentru dezvoltarea acestei investiţii. Atragerea deinvestitori privaţi este posibilă pentru că, deşi vorbim de unproiect demonstrativ, care-şi va dovedi viabilitatea comercială întimp, este vorba despre accesul la informaţii valoroase. Pentruaducerea acestor investitori am putea prelua modelul de la Tarniţaşi să deschidem licitaţia în a doua parte a anului", a mai precizatConstantin.
Dincolo de accesul la informaţie, companiile străinear putea fi interesate de acest proiect şi datorită altor motive.Potrivit informaţiilor disponibile, proiectul Getica CCSintenţionează să injecteze pe parcursul a 15 ani circa 20 demilioane de tone de CO2, ceea ce reprezintă însă doar o fracţiunedin potenţialul de stocare al regiunii Oltenia. Acest lucruînseamnă că există destul loc şi pentru stocarea "poluării" emisede alte companii în afara CEN Turceni (care emite anual 6 milioanede tone de CO2), cum ar fi ceilalţi mari poluatori din regiune,Alro sau Oltchim.
Unul dintre semnele de întrebare care se ridică estelegat de impactul pe care injectarea CO2 în subsol l-ar putea aveaasupra mediului. "Înainte de stocare, toată zona se monitorizează,iar această monitorizare va continua încă zeci de ani de lafinalizarea proiectului. Străinătatea ne percepe pe noi ca pe unlaborator natural de stocare a carbonului pentru că la noi suntzăcăminte uriaşe. O treime din izvoarele subterane de ape mineraleale Europei sunt concentrate la noi, dar eventuale scurgeri de CO2în aceasta nu sunt de natură să aibă un impact negativ", a spusreprezentantul GeoEcoMar.
Febra proiectelor de captare şi stocare a carbonuluinu a cuprins însă numai Europa, ci a trecut de ceva timp şioceanul. Pe 3 februarie 2010 Casa Albă lansa următorul comunicat:"Timp de decenii, industria de cărbune a susţinut slujbe decalitate şi bine plătite pentru muncitorii americani, iar cărbunelea fost sursa care a asigurat energie convenabilă, pe care te poţibaza. În acelaşi timp însă, centralele pe cărbuni sunt cel mai marecontribuitor din America în ceea ce priveşte emisiile de gaze cuefect de seră, iar cărbunele este responsabil pentru 40% dinemisiile la nivel global. Găsirea unei căi către o industrie curatăa cărbunelui este esenţială pentru administraţia mea", precizaBarack Obama în respectivul comunicat, iar calea indicată depreşedintele american era cea a captării şi stocării de carbon.Pentru Statele Unite, care nu au semnat nici protocolul de laKyoto, nici urmaşele acestuia, acest comunicat arată un interespentru problema poluării demn de luat în seamă pe termenmediu.
Uniunea Europeană are planuri mai clare şi îşipropune ca la nivelul anului 2050 să reducă emisiile de CO2 cucirca 90% faţă de anul de referinţă 1990. Iar poluatorii au deales: "Aşa cum sunt directivele acum, soluţiile care ne rămân suntori achiziţia de drepturi de emisii, ori stocarea carbonului.Aceasta este tehnologia care practic vine peste noi şi pentru primadată în ultimii ani suntem şi noi în rând cu ceea ce se petrece înlume", a conchis reprezentanta ISPE. Achiziţia de drepturi deemisii este până la urmă o activitate repetitivă care doar permitesupravieţuirea, atâta timp cât poluatorii vor avea fonduri pentruachiziţia lor. A doua variantă are însă bătaie pe termenlung.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
