Mediafax.biz Exclusiv

Scandia: Românii se orientează tot mai frecvent, pe fondul crizei economice, către gramaje mai mici

Autor: Liviu Iancu

09.09.2011, 15:29 228

"Am putut observa o modificare a comportamentului consumatorului în ultimii ani, influenţată în mod evident de evenimentele economice ale acestor perioade. Dacă până acum doi ani, vânzarea era compusă, în principal, din gramaje mari (300 de grame), astăzi consumatorul se orientează, tot mai frecvent, către gramaje mai mici, de 100-120 de grame", a spus Gaşpar.

El a precizat că românii cumperă acum atât cât este necesar.

Cel mai pare producător de pateuri din România, cu afaceri de 46 de milioane de euro anul trecut, a deschis la sfârşitul anului trecut o fabrică la Sibiu, cu două unităţi de producţie, una pentru conserve şi alta pentru mezeluri. Investiţia a fost de 40 de milioane de euro şi a presupus o suprafaţă totală de producţie de peste 17.000 de metri pătraţi.

Scandia a închis vechea fabrică, aflată tot în Sibiu, rămânând astfel cu o singură unitate de producţie în România.

Un proiect important pentru Scandia Food, în acest an, este extinderea în domenii conexe de activitate, respective lansarea unui lanţ de restaurante cu servire rapidă.

"Până la sfârşitul primului trimestru din 2012 intenţionăm să deschidem un număr de şase sau şapte astfel de restaurante, iniţial în Bucureşti, valorea totală a investiţiei fiind estimată la un milion de euro", a spus Gaşpar.

El spune că principalele probleme cu care se confruntă piaţa de pateuri sunt creşterea "abruptă" a preţului materiilor prime şi scăderea puterii de cumpărare şi consum a populaţiei.

Creşterea TVA a avut, de asemenea, potrivit lui Gaşpar, impact "enorm" asupra consumului, iar "gripajul economic" şi volatilitatea duc la o lipsă de încredere a consumatorului.

Din 2010 Scandia a început să se concentreze şi pe exporturi, firma fiind prezentă pe pieţele din Ungaria şi Bulgaria.

"În Ungaria suntem prezenţi în majoritatea lanţurilor de magazine. Produsele noastre mai ajung la comunităţile de români din Italia şi Spania, dar este vorba de cantităţi mici. Un eveniment important, care a marcat anul 2011, a fost intrarea pe piaţa de conserve din Moldova. Ne propunem ca în următorii ani exportul să crească cu mai mult de 10-15% pe an, cu menţiunea că azi vindem peste 1000 de tone pe an la export", a mai spus preşedintele companiei.

Scandia este deţinută de Elga Comerţ (peste 80%), filială a companiei Elga Suisse Alimentari.

Principalii competitori ai Scandia pe piaţa românească sunt Orkla Foods şi Hamé.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO