Mediafax.biz Exclusiv

Schimbări la producătorul iaurturilor Müller: fostul şef pe marketing, promovat CEO

Schimbări la producătorul iaurturilor Müller: fostul şef pe marketing, promovat CEO

Autor: Roxana Petrescu

02.02.2011, 19:13 44

Înainte de aprelua această funcţie, Granat ocupa poziţia de vicepreşedinte demarketing în cadrul companiei, loc preluat acum de către EduardPlopişteanu. La rândul său, fostul director general al Müller DairyRomânia, Jacob Kratz, va ocupa o nouă funcţie în cadrul CBC Group.Müller Dairy Romania este un jointventure între producătorul germanMüller şi Central Bottling Company (CBC), acţionar al companieiCoca-Cola Israel, dar şi al producătorului berii Tuborg de pe planlocal.

De altfel, chiar noul vicepreşedinte demarketing al companiei a lucrat timp de 8 ani de zile în cadrulTuborg România, unde a ocupat succesiv funcţiile de brand managerpentru Skol, brand manager pentru Tuborg, iar apoi businessdevelopment manager.

"Înainte de a sosi în România, timp de 5 aniTzafrir Granat a fost vicepreşedinte de marketing la Prigat Israel,după ce anterior a ocupat, tot vreme de 5 ani, funcţia de directoradjunct de marketing în cadrul aceleiaşi companii. Între 1995 şi1997, el a fost director adjunct de marketing şi vânzări aldiviziei de îngheţată din cadrul Nestlé Israel", spunreprezentanţii Müller Dairy România. Müller a intrat pe piaţalocală a lactatelor în vara anului 2008. Potrivit datelor depuse laMinisterul Finanţelor, compania a avut în 2009 o cifră de afaceride circa 3,8 milioane de euro, nivelul pierderilor fiind mai maredecât cel al businessului înregistrat.

Conform celor mai recente date furnizate decătre compania de cercetare MEMRB, piaţa bunurilor alimentare ascăzut în primele zece luni ale anului trecut cu 5,6%, iaurturilefiind însă unul dintre puţinele segmente care au avut o evoluţiepozitivă chiar şi în cel de-al doilea an consecutiv de criză.Astfel, această categorie de produse a crescut în valoare cu 5,2%,în perioda analizată, fiind singurul sement al pieţei de lactatecare a crescut în 2010.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO