Mediafax.biz Exclusiv

Topul oraşelor cu cele mai multe malluri pe cap de locuitor după o toamnă cu şase deschideri: Suceava, Arad şi Oradea bat Capitala

Topul oraşelor cu cele mai multe malluri pe cap de locuitor după o toamnă cu şase deschideri: Suceava, Arad şi Oradea bat Capitala

Autor: Cristi Moga

23.11.2011, 11:18 833

Oradea şi Arad au urcat pe poziţiile doi şi trei în topul oraşelor cu cea mai mare densitate de spaţii comerciale moderne la mia de locuitori, cele două oraşe din vestul ţării fiind depăşite doar de Suceava, care continuă să fie cel mai aglomerat oraş de malluri din România.

Cele trei oraşe au un stoc de spaţii comerciale raportat la 1.000 de locuitori dublu faţă de cel din Bucureşti, reiese din datele centralizate de firma de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield, care plasează Capitala doar pe poziţia a 13-a în acest clasament.

Aproape o treime din stocul de centre comerciale din România se află în Bucureşti, dar raportat la cei aproape două milioane de locuitori ai oraşului, proiectele cu o suprafaţă închiriabilă de circa 740.000 de metri pătraţi nu mai par chiar atât de multe.

Astfel, dacă în Bucureşti densitatea este de circa 379 mp/1.000 de locuitori, în Suceava stocul este de 925 mp/1.000 de locuitori, în Oradea 721 mp/1.000 de locui tori, iar în Arad 694 mp/1.000 de lo cuitori.

"Stocul de centre comerciale a crescut în 2011 cu 215.000 de metri pătraţi suprafaţă închiriabilă la nivel naţional, incluzând deschiderea a şase noi centre comerciale şi şase extinderi. Stocul total a ajuns la un volum de 2.501.000 metri pătraţi, corespunzător unei densităţi de 117 metri pătraţi suprafaţă închiriabilă la 1.000 de locuitori", spun consultanţii firmei Cushman & Wakefield.

Ei menţionează în materie de proiecte noi centrele comerciale Maritimo Constanţa, Electroputere Craiova, Galleria Arad, Oradea Shopping City, Botoşani Shopping Center şi Cora Severin, o altă deschidere realizată în acest an fiind prima fază a parcului comercial Colosseum din Bucureşti.

În ceea ce priveşte proiectele care au fost extinse în acest an, acestea sunt Băneasa Shopping City, Lotus Center Oradea, European Retail Park Brăila, Jupiter City Piteşti, Real Policolor şi Bucureşti Mall.

Craiova şi Botoşani au începând de săptămâna trecută primele centre comerciale cu o suprafaţă închiriabilă mai mare de 10.000 de metri pătraţi, dar tot nu intră deocamdată în top 20 al celor mai aglomerate oraşe de centre comerciale.

"Densităţi majore de peste 500 de metri pătraţi/1.000 locuitori sunt înregistrate şi în Piteşti, Cluj-Napoca, Constanţa şi Deva", mai spun reprezentanţii Cushman & Wakefield.

Ce au adus noile centre comerciale?

Majoritatea inaugurărilor au fost realizate în intervalul septembrie - noiembrie, când au fost deschise şase noi centre comerciale în toate colţurile ţării, precum şi extinderile Băneasa Shopping City, Lotus Center Oradea şi Jupiter City Piteşti.

Până atunci, notabile pentru primăvara acestui an au fost doar investiţia Cora în Drobeta Turnu- Severin, unde a fost deschis în martie un hipermarket şi o galerie comercială de 4.000 de metri pătraţi, investiţie de 22 milioane de euro, precum şi extinderea parcului comercial deţinut de NEPI în Brăila, proiect de 7,2 milioane de euro prin care a fost realizat spaţiul pentru un multiplex Cinema City, un food-court nou şi un patinoar acoperit.

În Bucureşti Decathlon a deschis un magazin în parcul comercial de pe bulevardul Theodor Pallady, lângă Real, Metro şi OBI, proprietarii Bucureşti Mall au construit un spaţiu special pentru H&M, iar în septembrie Gabriel Popoviciu a deschis un cinematograf în Băneasa Shopping City, în urma unei investiţii de 19 milioane de euro.

Ce a urmat din luna octombrie?

Toamna mallurilor a început productiv la Arad prin deschiderea proiectului Galleria, o investiţie a GTC de circa 66 de milioane de euro. Deşi este al treilea centru comercial din oraş, proiectul celor de la GTC a fost deschis cu un grad de ocupare ridicat şi retaileri puternici, precum Cora, Inditex, Go Sport sau Mango, dar şi cu un multiplex Cinema City şi un centru Pure Fitness.

Proiectul de 33.000 de metri pătraţi a fost finalizat de firma de construcţii israeliană Danya Cebus, care a fost antreprenor general şi pentru proiectul AFI Palace Cotroceni din Bucureşti.

Galleria se va lupta pentru clienţi în Arad cu centrele Armonia şi Atrium, care se află la o distanţă de circa trei kilometri de noul mall de pe aceeaşi stradă, Atrium mai aproape de centru, lângă gara oraşului, iar Armonia la ieşirea spre vama Nădlac.

La doar o săptămână distanţă, pe 14 octombrie, a urmat deschiderea proiectului Oradea Shopping City, mall renăscut din faliment prin investiţii de circa 50 de milioane de euro, sumă în care este inclus şi costul de preluare.

Proiectul deţinut de Gabriel Popoviciu a fost deschis cu un grad de ocupare scăzut, iar printre chiriaşii importanţi care au ales să se extindă în Oradea se numără Intersport, Domo, Eponge Fashion sau Fox, în timp ce la etaj a fost amenajat un cinematograf multiplex sub brandul Cortina.

Tot la jumătatea lunii octombrie, pe 18, a fost finalizată o nouă etapă a parcului comercial Colosseum din Bucureşti, şi anume hipermarketul Carrefour, dar galeria comercială care ar trebui construită între Carrefour şi magazinul Leroy Merlin a fost întârziată din lipsă de chiriaşi.

Un alt spaţiu din Colosseum ar putea fi dat în folosinţă până la sfârşitul anului către retailerul de electrocasnice Altex, care s-a extins în vara acestui an şi în parcul comercial de pe bulevardul Theodor Pallady din Bucureşti.

Cea mai scumpă investiţie comercială din toamna acestui an a fost finalizată la Constanţa, pe 28 octombrie, unde austriecii de la Immofinanz au investit 100 de milioane de euro în proiectul Maritimo.

Mallul austriecilor are un grad de ocupare ridicat, chiriaşi puternici, precum Auchan, Inditex, C&A, H&M sau New Yorker, dar a fost deschis fără două piese importante - multiplexul Cinema City şi magazinul Peek & Cloppenburg, primul din afara Capitalei - a căror inaugurare este programată pentru primăvara anului viitor.

Maritimo se luptă în Constanţa în primul rând cu parcul comercial TOM, aflat la circa un kilometru distanţă, precum şi cu mallul City Park, situat mai central, proiect care dispune de asemenea de chiriaşi puternici, dar are o suprafaţă mult mai redusă.

Primul centru comercial cu o suprafaţă de peste 10.000 de metri pătraţi din Botoşani a fost deschis pe 15 noiembrie, având printre chiriaşi Carrefour, Leonardo, New Yorker sau Lem's.

Belgienii de la BelRom au construit proiectul Botoşani Shopping Center cu o suprafaţă închiriabilă de 15.000 de metri pătraţi, centru comercial care ar putea fi extins în următorii ani.

În Botoşani mai există un proiect comercial de mici dimensiuni, denumit Family Center, iar anul viitor ar putea fi deschis şi mallul Uvertura, astfel că stocul de retail modern din oraş ar putea depăşi 30.000 mp.

Cu o întârziere de două zile, pe 19 noiembrie a fost deschis şi proiectul Electroputere din Craiova, primul mall din capitala Olteniei.

La fel ca în cazul centrului Maritimo din Constanţa, Electroputere Parc a atras cea mai mare parte a retailerilor străini de pe piaţă, dar două dintre piesele grele - Zara şi H&M - vor deschide magazinele în faza a doua, programată pentru primăvara lui 2012.

Auchan, New Yorker şi C&A sunt printre retailerii din prima etapă, iar Decathlon şi Leroy Merlin ar urma să completeze unul dintre cele mai mari centre comerciale de pe piaţa locală, a cărui suprafaţă închiriabilă va ajunge la 71.000 de metri pătraţi.

Pentru anul viitor numărul deschiderilor de centre comerciale se anunţă a fi mai redus, dar în decurs de doi-trei ani planurile investitorilor ar putea începe din nou să se concretizeze în Bucureşti, unde lucrările pregătitoare au început să avanseze la proiecte precum ParkLake Plaza (Titan), Mega Mall (Pantelimon), Victoria City Center (Bucureştii Noi) sau Promenada Mall (Floreasca).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels