Notam, intr-un episod precedent, ca asumarea de catre stat a rolului de investitor in constructia caselor - in vremea socialismului - a fost o mare nedreptate. A castigat o parte a populatiei, dar a pierdut cea mai mare parte. Pentru ca statul lua bani de la toti, dar construia numai in orase, pe care le repartiza salariatilor. Statul era proprietar; salariatul norocos, caruia i se repartiza un apartament, devenea chirias. Politica perimata. Si nu doar sub aspectul nedreptatii, cu efecte in plan social si moral. Ci si, mai cu seama, sub aspect economic, cu efecte negative la nivelul bunastarii intregii populatii.
Tarile capitaliste, mai iuti de picior in planul dezvoltarii economice, s-au grabit sa declanseze batalia pentru bunastare imediat ce ranile s-au vindecat, iar razboiul a fost dat uitarii. Mobilizarea economiilor - evidentiata cu deosebire intr-unul din canoanele postbelice: "Economisiti si prosperati!" - incepea sa nu mai fie doar treaba indivizilor. Devenea mai ales treaba pietelor financiare, ce-si intindeau antenele din America pana in Asia. Noua deviza devenise: "Imprumutati-va si prosperati!".
Sigur, e vremea turbulentelor, pietele financiare sunt sub presiune, indeosebi in America, si evocarea acestor realitati ar putea sa sune ciudat. Dar crizele vin si trec. Lumea va continua sa-si inmulteasca banii economisiti, bani ce nu vor conteni sa ajunga in banci si, mai departe, nenumarate familii vor lua cu asalt institutiile de credit, vor imprumuta bani pentru un timp indelungat si se vor muta in case noi; pe urma vor imprumuta alti bani, pentru bunuri de consum de folosinta indelungata. Dupa care se vor apuca sa munceasca din rasputeri ca sa-si poata plati datoriile.
E drept ca la noi, vreme indelungata, nici bancile romanesti, foarte putine, nu dadeau credite pentru consum, nici puterea de atunci - care propagandistic facea mare caz din ridicarea nivelului de trai - nu era preocupata de satisfacerea poftei de consum a populatiei. Statul, asumandu-si un rol care nu era al lui, acela de agent economic, s-a apucat sa faca fabrici si sa construiasca blocuri, cheltuind bani ce ar fi fost normal sa ajunga in spitale, in scoli, in constructia de autostrazi si in multe alte sectoare sociale. Rezultatul: a fost restransa drastic cota de bunastare a populatiei. Apoi au fost devastate si alte cote: de importuri de echipamente, de tehnologie sau de informatii, de hrana, de caldura, de lumina. Pana la urma nimic n-a iesit bine. Fabricile, neretehnologizate la timp, au suferit o grava uzura morala si fizica, scotand prea putina valoare adaugata in schimbul imenselor cantitati de resurse pe care le inghiteau. Blocurile, urate, multe sordide, au uniformizat orasele Romaniei si le-au dat un aer trist. Gazele nu mai ajungeau, lumina in locuinte se stingea cu orele iar frigul din case devenise ceva obisnuit. Cozile la magazinele alimentare umileau milioane de romani. Absenta pietelor libere, de productie si de consum, era resimtita dramatic de populatie si de economie.
Dar nici in anii '90, multa vreme, Romania nu a avut o lege a creditului ipotecar si nicio banca nu se incumeta sa puna ipoteca pe un imobil in constructie. Bancile aveau doar o singura legatura cu populatia: ii luau economiile. E drept, cu dobanzi bunicele. Credite insa dadeau cu preponderenta Guvernului. Sau, intr-o mai mica masura, intreprinderilor. Populatia nu avea acces la banii bancilor. Si chiar daca Romania trecuse dintr-o epoca istorica in alta mai era mult pana departe. Mai ales, era mult pana la prosperitate, fenomen la care nu aveam cum sa ajungem inainte de a cladi un sistem bine organizat de piete libere integrate, de marfuri, de actiuni, de bani. Piete care, ca sa fie functionale, aveau nevoie de reglementari inteligente, de institutii solide si de reflexe bune. Si, nu in ultimul rand, de un climat al afacerilor care sa fie, deopotriva, atractiv si stimulator. Stiam, atunci, ca trecerea la economia de piata va fi un proces indelungat, complex si dificil. Iar fara o economie de piata solida nu aveam de ce sa ne incumetam, noi, romanii, sa speram la bunastare prin credite ipotecare si prin credite de consum.
Un lucru e cert: nici astazi romanii, cu exceptia unor categorii instarite, inca nu traiesc bine. Iar clasa de mijloc, de care societatea are nevoie ca de aer, e abia in formare. Mai avem de asteptat pana cand clasa de mijloc va fi, pentru economie, un motor performant care s-o impinga inainte. Iar bunastarea e costisitoare. Nu doar bunastarea extrema, ghiftuirea ori caderea in mrejele viciului, cand platim si raul pe care ni-l facem singuri consumand in exces, ci si cea fireasca, echilibrata. Adevarul este ca acele familii care reusesc, din veniturile curente si din economisire, sa-si asigure dintr-o data toate cheltuielile de consum, inclusiv pe cele pentru casa, pentru confort, sunt putine. Asa ceva numai familiile bogate pot sa-si permita. Dar celelalte familii, care alcatuiesc grosul populatiei? Ele cum se descurca? Daca ar miza numai si numai pe veniturile curente, plus banii economisiti, raspunsul ar fi ca... in nici un caz nu le-ar ajunge banii si ca nu s-ar descurca.
Solutia s-a dovedit a fi in cele din urma - si la noi - apelul la cel mai tentant dintre toate fondurile de finantare a consumului si a investitiilor pentru locuinte: creditul. Povara se imparte. Familia, din veniturile curente, isi plateste facturile pentru consumul de zi cu zi. Si, desigur, economiseste. Iar pentru plata celorlalte facturi, de la casa la automobil si alte bunuri de folosinta indelungata, se imprumuta. De la banci, fireste. Atentie insa: bancile isi conditioneaza creditarea de o solida bonitate.
Continuare miercurea viitoare
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
