Probabil ca Romania va recurge la un imprumut extern. La cine am putea apela? In dezbaterea publica de la noi, pe aceasta tema, sunt vehiculate doua surse: Comisia Europeana si Fondul Monetar International. Daca in privinta Comisiei Europene optiunile sunt unanime, lucrurile se complica in legatura cu al doilea imprumut. O cerere catre FMI ar purta povara unor amintiri amare.
De-a lungul anilor, din randurile clasei politice, in repetate ocazii, s-au facut auzite voci ce-si manifestau deschis indignarea pentru faptul ca Romania accepta amestecul FMI in guvernarea interna. Nu era deloc usor de descifrat, in acest cor, cate voci exprimau o indignare reala (pentru ca, intr-adevar, considerau ca normal ar fi fost sa reusim numai "prin noi insine") si cate incercau sa acumuleze capital politic. Adevarul este ca forul incriminat nu s-a implicat si nu se implica, in nici o situatie, in programe de guvernare. Iar pretentiile FMI-ului, oricat de mari, se rezumau si se rezuma numai la performantele economice.
E cert ca, in Romania, FMI n-a intervenit decat atunci cand ii erau solicitate credite, fara sa ceara niciodata mai mult decat indeplinirea unor obiective menite sa asigure maxima valorificare a banilor imprumutati. Asa cum procedeaza orice banca. Si n-a impus niciodata politici economice, nu a cerut programe specifice de guvernare. Dar a pretins performante ce nu puteau fi obtinute decat prin aplicarea unor strategii de restructurare cu foarte putine variabile.
Periodic, era asteptata la Bucuresti o delegatie a FMI, pentru negocieri. De fiecare data, reprezentantii Romaniei se prezentau la masa tratativelor cu trei pachete importante: unul cu realizari, altul cu restante si in fine un pachet cu obiective noi. In anii '90, neimplinirile erau numeroase: restrangeri dramatice de productie industriala, valori adaugate negative, caderi drastice ale productivitatii muncii si eficientei economice, plus un deficit impovarator al balantei comerciale si al bugetului, indeosebi din cauza intarzierii reformelor structurale. Apoi, treptat, deficitul bugetar nu a mai depasit nivelul programat, deprecierea leului pe piata valutara a pierdut din viteza, pietele monetara si valutara au inceput sa functioneze bine, in conditiile trecerii la convertibilitatea de cont curent a leului. Iar FMI, la nivelul reuniunilor directorilor executivi, a recunoscut in documente oficiale ca "politica monetara a servit bine autoritatile in reducerea inflatiei". La capitolul realizari au mai fost adaugate privatizari considerate de succes, finantarea neinflationista a deficitului bugetar, suplimentarea rezervei valutare si multe altele. Toate aceste acumulari, insumate la finele anilor '90, au constituit o buna baza pentru programul de reforme din anii 2000. A fost un timp, in anii '90 si in primii ani din deceniul in curs, cand eram legati trup si suflet de Fondul Monetar International. Caci ne dadea imprumuturi in valuta intr-o vreme in care Romania avea acces restrans pe piata internationala. O intrebare era obsedanta atunci: "Cand vin banii de la FMI?"...
Ideea ca acum, la Bucuresti, am putea din nou sa asteptam o delegatie a FMI, care sa faca o analiza amanuntita a realitatilor economice romanesti, urmata de un verdict, le da frisoane unor politicieni. Ei nu pot sa uite vizitele din vremea acordurilor stand-by, insotite mereu, din partea noastra, de aceeasi intrebare: "Ne vor da imprumutul asteptat?"... Si nu pot sa uite cum FMI punea conditii - "Nu mariti salariile fara productivitate!". Sau: "Nu umflati deficitul bugetar fara finantare neinflationista!". Ori: "Daca nu puteti spori exporturile, n-aveti alta sansa de a echilibra balanta de plati decat restrangand importurile?", fapt ce a facut ca dupa un timp, prin 2004-2005, sa fim obsedati de o intrebare greu de inteles: "Mai avem nevoie de FMI?"... Ce alta interpretare ar fi putut avea, atunci, intrebarea cu pricina decat aceea ca, speriati de criteriile de performanta pe care aceasta institutie ni le impunea, se conturau vreri sa scapam de rigori si sa ne lafaim in somnolenta?!
De aici intrebarea: "Ne intoarcem de unde am plecat?". Desigur, FMI s-ar uita la cifre. Si s-ar uita, totodata, la cum se reflecta aceste cifre in viata de zi cu zi a oamenilor. Pentru ca, potrivit obiceiului, ar solicita intalniri nu numai cu autoritatile statului, ci si cu analisti, cu reprezentanti ai sindicatelor, cu personalitati din mediul academic. Pentru Romania, aceasta analiza ar fi importanta. Chiar mai importanta decat analizele din vremea acordurilor stand-by. Fiindca un raport favorabil, acum, ar facilita nu doar finantarea deficitului de cont curent, ci ar putea sa aduca si un aflux mare de investitori straini.
Ce am putea oferi? Un program concret, fara indoiala, in care fiecare idee, fiecare prevedere sa aiba un sens precis. Si un mesaj important, echilibrat, realist si profesionist, potrivit caruia politicile monetara, fiscala, salariala si de restructurare sa fie complementare; si sa se potenteze reciproc. Combinarea optima a acestor politici va fi obligatorie pentru salvarea cresterii economice, dublata de o oferta de noi locuri de munca. Oferta importanta pentru coeziunea sociala.
Fara indoiala ca prima conditie va fi sa asiguram, la noi acasa, o buna functionare a economiei. Prin urmare, FMI ne va cere sa fim performanti, sa consolidam stabilitatea interna, politica si economica, sa devenim competitivi, pentru a putea fi luati in calcul in sistemul economiei globale. Caci o miza capitala a FMI in aceasta perioada de criza este participarea tuturor economiilor la un efort de supravietuire globala. Iata de ce ar putea fi bun, acum, un nou acord cu FMI. Chiar si fara sa tragem vreo suma de bani.
Continuare miercurea viitoare
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
