Dupa ce, in lipsa fizica de finantare, importurile in sfarsit se redusesera timp de vreun an si ceva, in corelare normala cu scaderea productiei, economia romaneasca pare, in ultimile doua luni, sa fi revenit brusc la meteahna de a transforma in importuri orice ban extern efectiv sau chiar numai potential disponibil.
Ca atare, deficitul comercial, din cauza nestavilitelor importuri, a redevenit o amenintare, desi exporturile au crescut destul de serios.
Antieconomia din economie a inceput sa faca adevarate ravagii. Continua, fara vreun semn ca ar lasa-o mai moale, dramatica sporire a preturilor, in ciuda scaderii consumului.
Anomalia economica "preturi in restere la consumuri in scadere" a ajuns la aspecte de-a dreptul scarboase in domeniul utilitatilor publice ( energie electrica si termica, apa, transport in comun, telefoane).
O alta aiureala face casa buna, mai de curand, cu economia romaneasca. Economisirea tot scade si scade, iar banii pe piata sunt fizic mereu mai putini in termeni reali.
Dar, paradoxal, costul acestor bani nu creste, ci chiar scade. Dobanzile se reduc. Bancile, statul, fondurile de investitii se bat pe bani mereu mai putini, dar si platesc mereu mai putin! Reducerea dobanzilor, ajunsa in mod periculos sub rata inflatiei, poate arunca in aer fragila si relativa stabilizare macro-economica.
Fuga inspre dolar ameninta cursul valutar si, prin consecinta, inflatia interna poate fi scapata de sub control. Compromiterea prin incidenta a economisirii ar narui orice perspectiva de reluare a investitiilor ca baza a prezumtivei cresteri economice.
Dominatia prea indelungata a antieconomiei in economia romaneasca isi spune, si pe acest taram, cuvantul.
Dupa ce retetele monetariste au impus absurditatea unor dobanzi aproape duble in raport cu rata inflatiei - cica, pentru a combate inflatia, pe care de altfel n-au reusit decat s-o scarpine putin in talpa - bancile s-au obisnuit sa fiinteze fara risc, adica fara sa mai imprumute economia reala, ci imprumutand doar statul prin achizitia de titluri guvernamentale, traind de fapt din respectiva renta diferentiala fata de inflatie, pe care in fond o extrag pe seama societatii.
Nerestructurarea economiei si inseosebi a industriei le-a consolidat optiunea de a nu mai avea de-a face cu acestea.
Astfel ca acum, bancile -cate au mai ramas dupa devalizarea atatora dintre ele de catre hotii cu gulere albe - au ajuns fara maini si fara picioare cand dobanzile s-au dus in jos gratie unei intamplari nemaipomenite in Romania, dar uzuale prin alte parti.
Politica monetara a Bancii Nationale si politica fiscala a Guvernului au fost, pentru prima data, congruente, poate nu intamplator tocmai atunci cand guvernatorul a ajuns premier.
Bancile baltesc de bani cu care n-au ce sa faca si atunci exercita presiuni asupra statului sa emita titluri la dobanzi convenabile. Adica la dobanzi care sa asigure in continuare o confortabila renta diferentiala fata de inflatie. Iata de ce, desi banii pe piata sunt fizic mereu mai putini, atat de multi dintre ei apar in exces.
Cei ce au nevoie n-au cum sa-i dobandeasca, cei ce ii au n-au ce face cu ei. Aceasta este antieconomie la patrat.
In timp ce nu exista resurse pentru plata pensiilor si onorarea la timp a salariilor, in timp ce armata nu are de mancare, politia nu are benzina, spitalele nu au medicamente si intreprinderile nu au credite, sistemul bancar musteste de bani carora nu stie ce destinatie profitabila sa le dea.
Nu exista nici un mecanism care, pe baze profitabile pentru parti si pentru economie, sa irige locurile secetoase drenand banii din locurile mlastinoase.
ai probabil, ca ultima solutie, statul va emite titluri la dobanzi "convenabile", pentru ca ruinatoarea fuga inspre dolar sa nu se produca, punand astfel din nou in carca populatiei nota rentei diferentiale pentru sistemul bancar. Statul va recurge probabil la aceasta formula pentru ca retetele monetariste, de tip FMI, responsabile de situatia creata, nu au solutii in domeniu.
Sa credem ca astea sunt singurele expresii ale antieconomiei? Nicidecum! Iata o alta. Fondul de ajutorare in caz de somaj a ramas fara resurse. Dar nu pentru ca ar fi cine stie cati someri in urma vreunei restructurari de tip terapie soc, ci pur si simplu pentru ca din acest fond s-au platit pensii, intrucat de ani si ani se scot oamenii la pensie spre a nu-i scoate in somaj!
Nu stim daca cineva va trage invatamintele necesare din aiureala care s-a creat in economia romaneasca si care pare fara iesire.
Sa nu ne amagim, cresterea economica Isarescu, bazata pe o sporire a livrarilor externe fara o restructurare a ofertei de export, nu poate fi solutia. In esenta, este nevoie de o noua politica economica, intrucat cea aplicata, mai sistematic sau mai putin sistematic in ultimii ani, nu poate scoate economia romaneasca din marasm.
Chiar daca la un moment dat o asemenea politica putea sa conduca Romania pe drumul cresterii economice sanatoase, apte de a oferi un trai mai bun romanului, aceasta sansa, din cauza lucrului nefacut la timp, s-a pierdut si, de acum, economiei romanesti trebuie sa i se aplice un pachet diferit de masuri. Fara o strangere eroica a curelei spre a se degaja resurse pentru investitii, cercul vicios nu va putea fi rupt.
Ceea ce se face de ani si ani, adica demolare fara constructie, duce doar spre neant. Reforma fara investitii inseamna Cantarea Romaniei!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
