A discuta acum despre o formula de guvernare intre partidul lui Emil Boc si partidul lui Mircea Geoana a devenit o moda. In diverse cercuri se sopteste despre "surpriza" pe care democratii le-o pregatesc colegilor lor liberali dupa raportul de tara. Aceasta presupune caderea guvernului in urma unei motiuni de cenzura si ulterior formarea unei noi coalitii de guvernare. Respectiv, coalizarea PD-PSD si scoaterea in afara jocului a conservatorilor si a liberalilor - cele doua solutii imorale identificate de presedintele Basescu in primul sfert al mandatului sau.
Pentru partidele politice si pentru grupurile lor de interese o astfel de solutie clarifica foarte multe elemente: democratii si, mai ales, Traian Basescu scapa de un partener incomod si castiga linistea pe care si-au dorit-o de la inceput (varianta care nu ia in calcul faptul ca PSD are, de fapt, mai multa pondere parlamentara decat PNL si s-ar putea dovedi un partener si mai incomod); PSD ajunge din nou la guvernare, iar Mircea Geoana poate castiga un sprijin mai direct din partea partidului (sprijin pragmatic, derivat din recunostinta celor care vor profita de participarea la exercitarea puterii, dar care e conditionat de obtinerea unei ponderi parlamentare majore in 2008); liberalii scapa de raspunderea directa a guvernarii si se pot pregati pentru o scurta perioada de opozitie care i-ar ajuta sa valorifice discursul inca neconsumat al "revolutiei portocalii" (situatie posibila insa doar in cazul pastrarii unitatii partidului si al exercitarii unui dinamism ireprosabil ca partid de opozitie).
Scenariul are o imensa hiba: el pleaca de la calcule facute doar la nivelul conducerilor partidelor si al grupurilor care le sustin pe aceastea si au foarte putina legatura cu ceea ce vrea electoratul. Nu e prima data cand partidele interpreteaza intr-o maniera diferita vocea propriilor electorate. Acum insa, aceasta ruptura tinde sa afecteze toate partidele importante. Democratii vor fi cei mai afectati, deoarece vor respinge in mod direct mandatul Aliantei, cel care i-a adus la putere si care se referea la infrangerea PSD si a "sistemului ticalosit". Acest electorat, saturat de PSD, s-ar putea sa nu fie foarte sigur ca Geoana a reformat cu adevarat partidul pe care, pana de curand, il identifica drept cauza principala a tuturor relelor din tara. Cei care au convins acest electorat ca Alianta poate face reforme au fost Traian Basescu si liberalii, si in niciun caz democratii. PD era raul mai mic, in comparatie cu raul cel mare identificat de PSD. O coalitie intre cele doua versiuni ale raului nu va face decat sa impinga electoratul comun al Aliantei catre discursul liberal. Refacerea FSN ar putea conduce la reasezarea partidelor pe singurul clivaj real din postcomunism (generat de relatia cu trecutul), dar aceasta miscare va fi acceptata doar daca toti reprezentantii PD si PSD vor accepta solutia (si aici ne referim inclusiv la Basescu, presedintele fiind nevoit sa renunte la discursul revolutionar).
Nici PSD nu sta mai bine. Dupa mai bine de un an in care PSD a fost tinta directa a atacurilor puterii, o colaborare acum cu sursa atacurilor nu va fi privita de electoratul stangii drept cea mai fericita solutie. Foarte probabil, multi lideri se vor simti la adapost de imblanzirea democratilor, fiindca nu vor mai fi nevoiti sa dea cu subsemnatul la Parchet. Electoratul insa, care asteapta si acum o concretizare a discursului social si o solutie de aparare fata de hartuiala directa pe care statul o exercita asupra populatiei anterior asistate, va fi nedumerit. Polul social al lui Ion Iliescu, in ciuda absentei numelor credibile si a structurii organizatorice active, ar putea deveni o amenintare si mai mare la adresa actualei conduceri a partidului, fiindca reprezinta o idee usor de asimilat. Ea nu are nevoie decat de aparitia unui lider "curat", suficient de doritor sa o preia si sa o transforme in mesaj electoral. Iar Sorin Oprescu, de exemplu, poate fi un astfel de lider.
Chiar daca teoretic PNL este favorizat de o astfel de miscare, incapacitatea sa evidenta de a profita de oportunitatile politice aparute de-a lungul timpului s-ar putea dovedi o piedica. Iar PNL, in loc sa se transforme in partidul de opozitie cu sanse reale de a deveni un pol de putere, ar putea sa lase nereprezentata o buna parte din electoratul sau.
Am mai vorbit despre cauzele nereprezentarii din politica romaneasca. Ea este rezultatul rupturii dintre elite si populatie, in conditiile in care partidele raspund mai degraba semnalelor venite din partea primelor (acestea conditionand comportamentul politic, prin formarea opiniei sau influenta economica si administrativa). Consecintele sunt ingrijoratoare, fiindca numarul oamenilor nesatisfacuti de politica actuala va creste. Va fi inteles tot mai putin sensul real al guvernarii, care nu va fi nici acela al consacrarii discursului revolutiei portocalii, nici acela al amplificarii discursului social. Despre perioada post-integrare oricum nu mai vorbeste nimeni. Iar cand politicile guvernamentale vor devia net fata de optiunile publicului, va fi de asteptat ca acesta din urma sa isi piarda si mai mult increderea in institutiile politice, sa isi reduca participarea si, cel mai grav, sa caute mijloace alternative de influenta, necontrolate de elitele politice. Aceste solutii vor veni pe formula consacrata a optiunilor electorale in Romania: alegerea raului mai mic. In cazul de fata, singura zona electorala in crestere, in afara numarului de nonvotanti, este cea a solutiilor extreme, exterioare sistemului, de tipul Vadim sau Becali. Raul cel mare (politica anti-sistem) poate ajunge astfel sa preia rolul de "rau cel mic" si sa devina solutia acceptata de tot mai multi romani. Indiferent de consecinte.
* Dan Sultanescu este director executiv al Institutului PRO
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
