Nici capitalismul si nici globalizarea nu au fost atacate de Clubul de la Roma. Desi multe dintre relele impotriva carora s-a razvratit - risipa de resurse fiind cea mai grava - erau legate de marii detinatori ai capitalurilor. Ei acumulasera forta si, mai cu seama, devenisera constienti de forta lor. Le era limpede ca pot numi guverne sau dobori guverne, chiar au si facut-o. Dar de prea multe ori n-au inteles ca nu pot incalca legile economice fara sa plateasca scump. Sigur ca, incepand chiar din anii '70, multe lucruri s-au schimbat in lumea capitalului. Treptat, tot mai multi dintre marii capitalisti au inteles ca insusi volumul profitului este dependent de felul in care este repartizat, impartit cu toti cei ce-l realizeaza. Au fost, deci, diversificate formele de impartire a profitului, au aparut actionariatele populare, managementul s-a despartit de patronat, ajungandu-se pana la forme superioare, dominate de contracte de parteneriat intre patroni, manageri si salariati, de stimulare a participarii salariatilor la cresterea profitului. Pentru ca partea de bunastare a celor care au mai putin sa fie rezonabila. Toate sub constrangerea temutelor legi economice, a caror incalcare, fie din necunoastere, fie cu buna stiinta, este neiertatoare.
Capitalismul, constrans de legitatile economice, a dobandit treptat o fata umana. Fara sa fetisizeze egalitatea. Dar sfidand egalitarismul. Asadar, nu impotriva capitalismului s-a razvratit Clubul de la Roma. Sub bagheta lui Aurelia Peccei nu luase nastere un club marxist, care sa nu-i poata ierta capitalismului evolutia catre ceea ce numim astazi "societate de consum". Nimic din gandirea membrilor Clubului de la Roma nu arata ca ei ar fi vazut in colectivizare, asemenea marxistilor, un principiu evoluat de viata. Pentru ca nici n-au considerat necesar, nici n-au crezut ca se impunea angajarea schimbarii naturii societatii si a structurilor sociale. Desi strigatul lor, de la inceputul anilor '70, atragea atentia omenirii ca locomotivele capitalismului contemporan, mai cu seama America, Japonia si Germania, mersesera prea repede. Si consumasera mult prea multe resurse.
Realitatea este ca problemele economice, sociale, politice ale acestor locomotive ale cresterii economice mondiale, in anii de dupa al Doilea Razboi Mondial, erau legate prin miliarde de fire de consum. Desigur, erau legate si de productie. Este un lucru cert ca productia, in masura in care isi asigura structuri functionale, eficienta tehnica si eficienta economica, scotand pe piata bunuri si servicii performante, dobandea o contributie importanta la rezolvarea acestor probleme. Dar un rol esential, inclusiv in stimularea productiei, il capatase organizarea consumului. Plecand de la exemplul acestor tari, economistii demonstrau ca, de fapt, nu consumul in sine avea importanta, ci organizarea lui optima, aducatoare de bunastare.
Consumul infiase confortul. Inclinatia oamenilor pentru o viata civilizata, placuta si comoda. Locuinta nu mai era demult doar un adapost. Ea devenise spatiul vital pe care oamenii il numeau ACAS~. Numeroase meserii erau legate de amenajarea acestui spatiu, pe care fiecare si-l dorea incapator, sanatos, luminos, frumos, aranjat intr-un anumit stil. Si, desigur, avand la dispozitie apa rece si apa calda douazeci si patru de ore din douazeci si patru; aparatura moderna, electrocasnica, electronica si de comunicare; un cadru intim placut. La care se adauga automobilul si atatea alte lucruri menite sa-i asigure familiei un univers material si spiritual agreabil. Iar toate astea nu mai erau nici capricii si nici simple placeri. Erau nevoi stringente. Confortul devenise o nevoie stringenta a oamenilor. Tot mai multi oameni nici
nu-si mai concepeau viata fara un minim de confort, prin care pofta de consum dobandea expresia cea mai sintetica, de fapt cea mai rafinata.
De indata ce capitalismul a trecut la organizarea consumului, in conditiile unei productii performante de bunuri si servicii, creditul ipotecar si creditele de consum au gasit un teren fertil si s-au extins. Numai in capitalism, desigur. Pentru ca in capitalism - nu si in comunism! - conceptele de economisire si de creditare, adaptate cerintelor pietelor financiare in dezvoltare, capatau conotatii noi, sensuri noi, un continut nou. Tarile ce promovau economia de piata se desparteau definitiv de vechile tipuri de economisire si de creditare, restranse; prindea cheag un nou stil, fundamental schimbat, corespunzator vremurilor noi. Capitalismul obtinand astfel doua efecte puternice dintr-o singura lovitura.
Primul efect: productia renunta la trenurile personale si urca in trenuri rapide. Caci creditele, contribuind la extensiunea sustinuta a cererii de consum, au impins lucrurile catre crestere economica. Si, deci, catre amplificarea si diversificarea ofertei de bunuri si de servicii.
Al doilea efect: prin aceleasi credite, mase critice de salariati, cu deosebire din categoriile cu meserii sigure, au fost legate de munca, de performanta. Pentru ca numai muncind si castigand bine, puteau sa se bucure de agoniseala facuta cu bani imprumutati. Bancile aveau o singura pretentie: ca toate aceste familii sa ramana solvabile, sa-si achite la timp datoriile.
Continuare: miercurea viitoare
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
