Opinii

Cum arata leul in ianuarie dupa Adrian Vasilescu, consilierul BNR

28.01.2009, 00:00 56

Din 17 zile de functionare a pietei valutare, cate au trecut din acest an, numai in trei zile consecutive a fost spart plafonul de 4,3 lei pentru euro. Din 23 ianuarie, rata de schimb a revenit in pragul de 4,2. Marti a fost inregistrata o noua apreciere a monedei noastre: 1 euro/4,2390 lei.

Depasirea pragului de 4 lei pentru un euro, pe piata valutara, face trimitere directa la faptul ca s-a deschis supapa prin care este evacuat aburul sub presiune ce s-a adunat in viata noastra economica. Pentru ca, iata, desi cresterea economica merge mai departe, si-a incetinit simtitor ritmul; dezinflatia isi continua cursul, dar tinde sa se situeze si in 2009 in afara coridorului stabilit; somajul creste. Din nefericire, acesti indicatori situati sub asteptari sunt insotiti si de un deficit extern mare. Cand vestile rele se inmultesc, cursul se poate lasa influentat in sens negativ. Mai ales cand se suprapun peste presiuni legate de necunoscute privind cresterile salariale neacoperite cu productivitate si cu eficienta. Prima urgenta este restrangerea numarului de necunoscute. In astfel de imprejurari, de maxima incertitudine, in plan extern, dar si intern, solutia clasica aplicata in toata lumea, in economiile de piata, este moratoriul asupra cresterilor salariale. Desigur, pana la evitarea unui risc de dezechilibru prin cresteri salariale rupte de realitatea economica.
Important este insa faptul ca orologiul pietei valutare functioneaza bine: inregistreaza si reda cu precizie ora exacta. Incotro merge cursul ? Asta e alta problema. S-a spus: "Piata valutara da ceasul inapoi". In sensul ca leul s-ar intoarce la valori de acum cativa ani. Si in jurul acestui subiect s-au reaprins vechi dispute. Numai ca nu a fost dat inapoi niciun ceas. Nu ne intoarcem nici in 2005, cand rata de schimb leu-euro a spart plafonul de 3,7 si nici in 2004, cand a fost spart plafonul de 4,1. Suntem in 2009.
Sigur, ramane intrebarea: daca piata functioneaza bine in 2009, de ce leul pierde puncte fata de euro? Intrebare fireasca. Numai ca raspunsul nu poate fi rupt de rolul pietei valutare, care nu este nicidecum acela de a tine cursul in loc. Dimpotriva, este benefica miscarea cursului fara incetare, fiindca numai asa vom sti zi de zi, cu exactitate, de cati lei avem nevoie pentru a cumpara un euro sau alte valute. Important este ca pe piata sa circule si lei, si euro, si alte valute.
Prin lege, Banca Nationala are un singur obiectiv: stabilitatea preturilor. Iar aparatul numit tintirea inflatiei masoara politica monetara a BNR in raport cu un singur indicator: dinamica inflatiei. Atat si nimic altceva. Dar pentru politica monetara o privire larga este inevitabila. Asadar, Banca Nationala se razboieste cu inflatia, dar nu-si poate permite sa scape din priviri cursul de schimb. Pentru ca doua intrebari raman in actualitate: 1) la ce s-ar ajunge fara acest sistem al supapelor intr-o economie care nu functioneaza inca bine si nu da rezultatele asteptate cand apar deficite interne si externe mari? 2) sau ce s-ar intampla in economie, cand salariile se rup grav de performantele economice iar in companii prolifereaza lipsa de eficienta si indisciplina financiara? Desigur, inflatia si-ar face de cap. Asa ca orice miscari ar face banca centrala, pe o piata ori alta, tinta tot inflatia este. Dar masurile luate de BNR impotriva inflatiei se cer a fi cuplate cu politici active, fiscale si salariale. Si cu actiuni energice de restructurare.
Fara indoiala ca in piata noastra valutara actioneaza si o unda de soc, care isi are radacinile in criza globala. Ceea ce merita sa fie retinut este faptul ca, in actualele imprejurari, cand moneda europeana castiga puncte, foarte multi jucatori s-au vazut tentati sa strige: "Asta-i muzica ce ne place!"
Si s-au repezit sa pluseze pe euro. Este evident ca razboiul psihologic de pe piata valutara intuneca multe judecati. Caci numerosi jucatori de pe piata, inclusiv banci, au acumulat valuta, avand in cap ideea ca leul va continua sa se deprecieze. Si nu inteleg un lucru elementar: ca e de ajuns sa se uite la rata dobanzii de politica monetara si sa vada ca in cursa desfasurata pe piata banilor e mai avantajos sa ai lei. Sigur, nu poate fi neglijata socoteala importatorilor, care au nevoie de euro ca sa-si aduca marfa in tara. Si nu poate fi neglijata nici socoteala exportatorilor, care aduc euro si au nevoie de mai multi lei. Si nici socoteala speculantilor. Dar toti se confrunta pe piata si jocul pietei e decisiv.
Scapandu-le acest "amanunt", multi dintre jucatorii care opereaza pe piata noastra valutara au jucat prea riscant si au pierdut dramatic. Iata principalul motiv pentru care in acest moment, la inceput de an, piata valutara e agitata. Dar si mai agitata e piata comentariilor si analizelor legate de piata valutara. Exista nervi, se tes intrigi, se spun povesti, toate pe fondul unor miscari ale cursului leu-euro despre care e prea devreme sa desprindem vreo concluzie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO